Sâmbătă seara

Iluminatul public din municipiul Suceava va fi oprit timp de o oră

Străzile municipiului Suceava vor fi cufundate în beznă sâmbătă seara, timp de o oră, în intervalul orar 20.30 – 21.30, ca urmare a implicării Primăriei Suceava în campania “Ora pământului”, care își propune reducerea consumului de energie electrică și diminuarea poluării.
În același timp, luminile vor fi stinse și în sediul municipalității sucevene, precum și în alte instituții din oraș.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a rugat și cetățenii să se implice în această campanie, oprind, timp de o oră, luminile din locuințe și scoțând din priză aparatura electrocasnică de al cărei uz se pot lipsi timp de o oră.
Acestei acțiuni, organizată la nivel mondial, i s-au alăturat și o serie de agenți economici din municipiu, precum Iulius Mall Suceava, care în data de 31 martie, în intervalul orar 20.30-21.30, de Ora Pământului, va opri iluminatul totemurilor publicitare, luminile din parcare, luminile arhitecturale precum și proiectoarele de la baza impozantului turn.
“Ora Pământului” este un eveniment inițiat în 2007 de autoritățile și locuitorii orașului australian Sydney, care au luat poziție față de amenințarea pe care o reprezintă pentru planeta noastră încălzirea globală. Succesul evenimentului a făcut ca “Earth Hour” să devină o mișcare globală, în fiecare an milioane de oameni oprind pentru o oră luminilor exterioare sau interioare și deconectând echipamentele electronice aflate în stand-by.

Recomandări

Investiții de 6,7 milioane de lei în modernizarea și extinderea iluminatului public din municipiul Suceava

Viceprimarul Lucian Harșovschi a precizat că cele două proiecte, aprobate la finanțare de Administrația Fondurilor de Mediu, au o valoare totală de aproape 6,7 milioane de lei