La începutul veacului al XIX –lea, străzile Sucevei nu erau luminate pe timp de noapte.
Existența unui atelier de făclierie (aparținând lui Constantin Pantazi, epitropul Bisericii Sf. Nicolae), menționat la 1768, avea ca scop, așa cum se consemnează, ajutorarea sfântului lăcaș.
Făclieria, după cum aflăm dintr-o „carte de volnicie” (din anul 1776, când Bucovina intrase deja sub administrație austriacă), dată lui Constantin Pantazi de către Nagni, ispravnicul Ținutului Suceava, era arendată și „cine vor da venit mai mult bisericii acela să aibă voie a ține făclierie”.
Cei ce țineau făclieria erau îndrituiți „să aibă a face lumânări de seu și de ceară” și, așa cum se întărește în scris, „numai ei să fie volnici a vinde și să dee havaetul bisericii”.
„Stâlpi, la distanțe potrivite, pe care vor fi așezate felinare aprinse”
După jumătate de secol (1838), atunci când s-a instituit „Regulamentul privind modalitățile de stingere a incendiilor și organizarea pompierilor în orașul Suceava”, în câteva din articolele acestuia se făcea referire la locurile care, „în cazul întâmplării unui incendiu”, trebuiau luminate cu felinare.
Astfel, potrivit art. 12, fiecare proprietar era instruit „să-și lumineze casa noaptea cu un felinar”, iar „fiecare posesor de fântână să lase nestânjenită folosirea liberă și aceasta, la fel, să se lumineze cu un felinar”.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 13 din același regulament, se impunea ca „transportul pe stradă de la fântâna publică a Șipotului să fie luminat în întunericul nopții”, cu mențiunea că „pe strada ce duce la zisa fântână se vor ridica stâlpi, la distanțe potrivite, pe care vor fi așezate felinare aprinse”.
„Având în vedere siguranța și tihna orășenilor”
Abia la data de 5 ianuarie 1845 Primăria Sucevei primește de la Comisariatul Ținutal Cezaro-Crăiesc o adresă cu privire la necesitatea introducerii iluminatului public stradal.
Textul, care pornește de la premiza că „iluminatul străzilor în orașe pe timpul nopții, având în vedere siguranța și tihna orășenilor, este foarte de dorit”, face precizarea că „din aceste avantaje convingătoare, a fost introdus deja iluminatul aici în țară, chiar și în multe orașe mici, de autorități cu concursul comunelor”.
În acest sens, comisarul ținutal, care își exprimă „speranța că această binefăcătoare instalare poate fi făcută și în Suceava, dacă pentru aceasta se va proceda numai cu prevederea și economia necesară”, invită primăria urbei „să-și dea părere bine chibzuită, până în 14 zile, în privința introducerii iluminatului în Suceava”.
“Lanterne stradale” cu ulei de cânepă și “lămpi cu fotogen”
Primăria a chibzuit bine, pentru că în anul 1848 iluminatul public al urbei se făcea cu lămpi (“lanterne stradale”) care funcționau cu ulei de cânepă.
Sunt menționați și doi lampagii ai orașului (Toader Cosmaniuc și Anton Curiș) care “curățau și supravegheau lămpile” al căror număr a ajuns în câțiva ani (1856) la 50 de bucăți, lămpi care erau instalate pe străzile din zona centrală.
Pentru lămpile tip “Argond”, Primăria Sucevei procura “900 oca de ulei de ars”.
Potrivit regulilor stabilite de primărie, “în lunile de iarnă, când nu era lună și este întuneric”, lanternele stradale ardeau 5 ore pe noapte, iar în celelalte luni ale anului ardeau 4 ore sau 3 ore și jumătate.
În 1858, uleiul a fost înlocuit cu gaz de iluminat, cele 80 de “lămpi cu fotogen” fiind achiziționate de la Carel Kraft din Viena.
Uzina electrică
La mai bine de două decenii după Timișoara, care a fost primul oraș al Europei continentale în care s-a introdus iluminatul electric stradal (1884), la Suceava s-a organizat licitația (1905) pentru construirea unei uzine electrice.
Din cele 12 firme ofertante s-a acceptat devizul Societății Unificate de Electricitate din Viena.
La 11 iunie 1906 se aprobă în Consiliul Comunal construirea uzinei cu “punerea grabnică în funcțiune la 10 octombrie 1907”.
Uzina electrică, construită în partea estică a orașului, pe malul pârâului Cetății, a fost gata în luna februarie și, așa cum prevedea proiectul, dispunea de două motoare Diesel de câte 120 CP fiecare (cuplate prin curele la generatoare de 500 V), care puteau asigura un consum pentru 1320 lămpi electrice a câte de 55 W.
Zona de electrificare publică viza spațiul cuprins între Biserica Sf. Dumitru, Piață, strada principală Francisc Iosif și zona Gimnaziului greco-oriental (Gr. or. k.k. Obergymnasium) în apropierea căruia se afla și una din stațiile liniei ferate urbane Ițcani – Suceava.
Stâlpi metalici din zăbrele, cu lampadare cu becuri incandescente
Contractul pentru construirea rețelei electrice s-a semnat în luna mai 1908, iar Primăria a fost nevoită să solicite un împrumut în valoare de 1.500.000 coroane (la Centralbank de Deutscher Sparkassen din Viena), bani necesari atât pentru lucrările de electrificare, cât și pentru cele de canalizare, apeduct și îndiguire a râului Suceava.
La 18 august s-au făcut primele probe la motoare și în ziua de 12 octombrie 1808 s-a făcut “colaudarea” și punerea în funcțiune a uzinei electrice.
Odată cu dezvoltarea uzinei electrice s-au realizat și lucrările de canalizare și apeduct, iar la 12 august 1912 s-a dat în folosință Uzina de apă, dotată cu trei electropompe, care realiza alimentarea cu apă a orașului.
Uzina electrică și cea de apă aveau împreună 45 de angajați și consumau 329 tone motorină și 12 tone de ulei pe an.
Orașul avea acum o rețea aeriană pentru iluminatul public, alimentată la curent continuu, montată pe “stâlpi metalici din zăbrele”, cu lampadare cu becuri incandescente.
Lampagiii urbei
Prin prima acțiune de regularizare a străzilor orașului (care a decurs până în anul 1858) s-au construit trotuare noi (ex: 1893 în fața Bisericii Sf. Dumitru) și s-au amplasat stâlpi cu felinare care funcționau cu gaz de iluminat (lămpi cu fotogen).
Lampagiii urbei, care anterior avuseseră atribuțiuni cu privire la aprinderea, curățarea și supravegherea lanternelor stradale cu lumânări cu seu sau cu ulei de cânepă, se ocupau acum de întreținerea noilor lămpi cu fotogen.
La 1860 erau menționați trei lampagii.
Lămpile erau de trei tipuri: cu “arzător drept, ce aveau puterea luminoasă a 7 lumânări și funcționau 42 de ore”, lămpi cu “arzător rotund”, cu puterea luminoasă de 12 lumânări, care puteau funcționa 28 de ore, și lămpi cu “arzător rotund numărul 3”, cu puterea luminoasă a 18 lumânări, ce puteau funcționa timp de 18 ore.
