Ilknur Pintilie, cea care aduce telespectatorilor Știrilor Pro TV informații despre evenimentele petrecute la malul mării, a născut o fetiță, care a primit numele Anais, potrivit unui comunicat.
Fetița corespondentului Știrilor Pro TV de la Constanța s-a născut în 10 septembrie și a avut la naștere 3,160 kg și 50 de cm.
Anais, așa cum au numit-o părinții ei, a fost adusă pe lume de medicul Valentin Peteanu, prin cezariană.
„Ceea ce simt este extraordinar”, a spus Ilknur. „Este un copil foarte mâncăcios, vesel și până acum a dormit fără probleme”, a precizat corespondentul Știrilor Pro TV. „Nu mi-am imaginat niciodată că mă voi descurca atât de bine cu primul meu copil. Din prima clipă în care am început să o îngrijesc am avut impresia că le știu din totdeauna pe toate. Mama mea mă ajută și a rămas foarte surprinsă, probabil că își imagina că voi fi stângace”, a mai spus Ilknur.
Anais își va petrece primii ani din viață într-o cameră decorată cu personaje din desene animate, pe care Ilknur a pregătit-o încă de când era în luna a cincea de sarcină. „Ne-am pregătit cu tot ce trebuie. Mai aveam puțin și-i cumpăram lucruri și pentru majorat”, a mai spus, amuzată, Ilknur Pintilie.