ILIȘEȘTI (II). Din Sărsig vine vornicul Vereș LUPU, din Blajeni, Roman OLAR, din Vereșhaza, Maria lui GRIGORE și Moldovan GRAROCEAN, din Căila, Masai și Gavril ALEXA, Costan IOAN, Ion PĂCURĂ și Precop a ILIEI, din Bârgău, muzicantul Petru OBITAȘ și Ioan MOLDOVAN, din Enciu pe Someș, Filip MOLDOVAN și Precop ILIE, din Lomoșeni, Ioniță SICRIAȘ, din Pintic, Ioan HEGHIDUȘ, din Toplița, Gheorghe JAUCĂ, scripcarul Papa LUCA și Teodor LUCA, din Bosmuș, Grigore și Teodor VAȘINCĂ, din Slatina, Martin ORĂȘ, din St. Andraș, George și Gavril SPODAR, Timuș SERINDAN, din Cintiș, Precop BOID și Petre POPEI, din Orhei, Costan FLOREA, Iacob și Lupu CUCU și Ștefan GRAROCEAN, din Budacul de Sus, Orăș MOLDOVAN, din Prislop, Vasile RUSU, Sandu MOLDOVAN și Andriaș MERSURLEI, din Bretea pe Someș, Nicolai ORTELI, Ștefan TOMOIOAGĂ, Ștefan TUDOR și Grigore NICOLA, din Chintelec, Ioan MOLDOVAN, din Ernei, Nichita PETRU, din Feldru, Dumitru CHIRILĂ, din Nimigea, Ioan PIUȘĂ, din Glodeni, Ilie POP, din Bistrița, Ion RUSU, Vasile HORDA și Ieremie MOLDOVAN, din Odorhei pe Someș, George FLOREA, Florian NATU și Nichita LUPUL, iar din Leșu Ilvei, Miron MOROȘAN.
În 26 noiembrie 1782, după cum declara în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, Vasile Calmuțchi stăpânea un sfert de sat Ilișești (Brașca), zestrea lui Vasile Calmuțchi, care s-a însurat cu fata lui Gligoraș Gherman, sfert de sat trecut, apoi, la Sandul Calmuțchi, iar de la el la Vasile, dar mereu împresurat de mănăstire. Mănăstirea Ilișești trebuia să stăpânească o jumătate și trei pătrimi dintr-o jumătate de sat.
În 1784, și în baza emigrațiilor transilvănene, Ilișeștii aveau 142 familii.
În 1785, frații Vasile, Gavril și Vasile Calmuțchi declară că o treime din a patra parte din satul Ilișești, din cea numită Brașca, aparține surorii lor, Anița, jupâneasa lui Dumitraș Tăutul.
În 1787, câteva din cele optzeci de familii de coloniști germani, sosite din Renania, din Bavaria și Baden-Württemberg, s-au așezat la Ilișești, dar și la Brașca.
O parte din satul Brașca va fi vândută, în 4 aprilie 1803, de Ioan Baloșescul și jupâneasa Maria, de Vasile Goian și jupâneasa Nastasia, de Alexandru Tăutul și de Vasile Tăutul negustorul armean din Suceava, Vasile Moisă. O altă parte din Brașca va fi vândută, odată cu partea din Părhăuți, de Ilie Calmuțchi, fratele lui Ilie, și de jupâneasa Paraschiva, în 10 aprilie 1805, lui Nicolaus baron Capri, pentru 16.000 floreni bani turcești. Fiul lui Capri, Andreaș, va vinde partea aceea de sat, în 23 mai 1825, lui Andronic Moisa. Treimea rămasă din satul Brașca avea să se împartă, în 28 ianuarie 1807, între copiii Aniței și ai lui Dumitraș Tăutul: Maria Baloșescul, Vasile Tăutul, Nastasia Gorău și Alexandru Tăutul.
În 1 mai 1840, Vasile Florea din Ilișești, nepotul emigrantului transilvan din Orhei, Costan Florea, vinde lui Costan Sărghe, din Breaza, un loc de moară, „la starea locului, unde se numește părăul Benea”, pentru 64 lei, teren pe care îl moștenea de la mama sa, Nastasia, fata popii Vasile Șandru din Câmpulung.
Biserica din Ilișești, ctitorită în 1714 de mazilul Ionașcu ISECESCUL și de jupâneasa Alexandra, era slujită, în 1843, de parohul Georgie Bucevschi, numărul enoriașilor ajungând la 1.146. În 1876, numărul enoriașilor ajunsese la 1.760, paroh fiind Nicolai BACINSCHI. În 1907, paroh era tot Nicolai BACINSCHI, născut în 1818, preot din 1844, paroh din 1847, preot cooperator fiind Vichentie SIMIGANOVSCHI, născut în 1863, preot din 1891, iar cantor, din 1894, Dometie SCRIPCARIU, născut în 1869.
O școală germană, cu 6 clase, funcționa în comună din 1789, școala românească cu 6 clase fiind deschisă în 1859[1].
În 30 iunie 1848, primarul român, Gabriel Pașcan, și primarul comunității germane, evreul Mendel Zachmann, din Ilișești, semnează, alături de humoreni și de brășcăneni petiția, în 17 puncte, trimisă împăratului Ferdinand.
În 1886, coloniștii germani din Ilișești, după ce trimiseseră un delegat în America ca să se încredințeze despre cum merg lucrurile în „Lumea Nouă”, încep să-și vândă pământul, vreo douăzeci de familii germane fiind deja pregătite de emigrare.
În 26 aprilie 1887, un incendiu devastator a cuprins comuna Ilișești, fiind rase de pe fața pământului 70 gospodării, paguba satului fiind de peste 500.000 florini. Cele mai multe gospodării transformate în scrum aparțineau germanilor, dar au ars și șase gospodării românești, precum și o parte dintre dughenele evreilor și armenilor. O subscripție publică a fost demarată a doua zi, în 27 aprilie, de președintele țării, baronul Pino, care a donat, în sprijinul sinistraților, 400 florini. Comitetul Țării, reprezentat de baronul Mustață, a trimis 500 florini, Împăratul Francisc Iosif – 800 florini, prefectul districtului Suceava, Stroner, a donat 100 florini, iar medicul districtual Kluczenko – 50 florini[2].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 40, 1907 p. 55
[2] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 24, mai 1887, p. 4