ILIȘEȘTI (I). În vreme ce biserica de la Ilișești este menționată, în 11 iulie 1428, alături de alte 49, închinate mănăstirii Bistrița, în uricul lui Alexandru cel Bun, o parte a satului Ilișești, numită, în 29 noiembrie 1443, Săsciori, apare într-un uric al lui Ștefan, fiul lui Alexandru cel Bun, dar numele Ilieașinți apare, pentru prima dată, în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 35-a biserică, la Ilieșiniți, cu popă”.
Satul aparținuse lui Petru, fiul lui Pașcu Hăciugă, iar Cozma Șarpe îl cumpărare de la nepoții acestuia, Gavril și Romașco, feciorii Sorei, dar îl schimbă, în 26 decembrie 1517, pentru alte sate.
În 1 ianuarie 1572, Bogdan Vodă întărea Mariții, fata lui Moțocel, jumătate din satul Ilișești. În 20 mai 1610, Constantin Movilă întărea Mariții doar un sfert de sat, cumpărătura lui Moțocel de la Gavril și Nastea, copiii Anușcăi, în 1611 cumpărând vornicul Gligoraș Gherman, nepotul Mariții, moșioara Odochiei, jupâneasa lui Nacul, feciorul Maricuței ușeroaia. Și tot în 1611, Constantin, fiul Nacului de Ilișești, vindea alte 2 părți din Ilișești lui Gligoraș Gherman, care mai cumpără moșioare și de la Vasile, feciorul popii Păcurar, și de la Savin Boghian, totalul moșiei lui ilișeștene ajungând la un sfert de sat.
În 1617, o parte din sat și-o disputau doi dintre stăpânii lui, Nechita Popșescul și cumnatul lui, Dumitru Solomonescu, iar Radu Vodă poruncește, în 4 aprilie, lui Zaharia Tăutul și lui Constantin uricar să meargă la Ilișești și să cerceteze pricina. Popșescul stăpânea a patra parte din sat, după cum se poate deduce din uricul din 26 iunie 1625, prin care nepoții lui (trecut, în uric, Popșea), Ionașco Moga și popa Păcurar, primesc întăritură pentru moșia „Ileșești, a patra parte, partea din mijloc”.
În 15 octombrie 1668, Nastasia Pelin, Anghelușe și Toader din Ilișeaști se înfățișează divanului lui Iliaș Alexandru Vodă, revendicând partea din „Ilișeaști, cu vecini și cu mori, și cu tot venitul lui Pelin vistiernic”, pe care o stăpânea Andriaș medelnicer, feciorul lui Todirașco logofăt” și care va rămâne stăpânul acelei părți de sat până în 16 noiembrie 1668, când face „zapis de danie acii cucoane, Irinii, fata Nastasiei Pelin”.
Irina Pelin, jupâneasa lui Alexandru Cercheazul, pierde zapisul de danie, iar un răzeș profită de întâmplare, încercând, fără succes, să obțină uric, în 19 august 1671, pentru acea moșie, care ar fi aparținut tatălui lui Andriaș medelnicer, Todirașco logofăt, și care l-ar fi cumpărat „de la Ion Popșulescul și de la popa Păcurar, și de la alți răzeași din Ilișeaști”. Irina Pelin și bărbatul ei, Alexandru Cercheazul, primesc danie, în 5 aprilie 1673, și partea de sat a mamei sale, Nastasia Pelin, adică „a patra parte de sat și casele din Ilișeaști, care sănt făcute de mine, cu jupănul mieu…, cu vad de moară și cu fănațe, și cu eleșteu în țarină, și cu braniște în pădure, și cu doi vecini, anume Constantin Ivul, cu feciorii săi, și Timco Rusul, cu feciorii săi”.
În 24 iulie 1701, Anghelușa, fata Nacului de Ilișeaști, vinde vornicului Ionașco Isăcescul, pentru 30 lei turcești, „a me dreaptă ocină și moșie den partea Nacului, unde au ținut cu logofătul și cu Marie Peliniasă”.
Cumpărând moșia Ionașco Isăcescul ctitorește mănăstirea Ilișești, pe care începe să o înzestreze cu moșii, inclusiv una din vecinătatea sfântului lăcaș, cumpărată de la mănăstirea Moldovița cu 100 lei turcești și dăruită ctitoriei sale în 21 iunie 1714.
Maria Pelinoia lasă moșioara ei, în 23 septembrie 1733, tot mănăstirii Ilișești.
În 14 mai 1737, pentru că Ionașco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întărește ctitoriei sale, mănăstirea Ilișești, „trii părți de sat de Ilișești, fără a patra parte ce easte omenească”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mănăstirea Ilișeștii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „49 – toată suma caselor”, însemnând 33 scutelnici ai mănăstirii, 13 panțiri isprăvnicești, 1 femeie săracă, 1 popă și 1 jidov.
În 1774, satul Ilișești avea 40 familii, iar în 1775, când ținea de Ocolul Moldovenesc, avea, împreună cu Brașca, (Briațca, în recensământul lui von Spleny) 31 familii de țărani și 13 familii de călărași.
Pe moșia mănăstirii Ilișești se așează, în perioada 1762-1778, 50 de familii de emigranți transilvăneni.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 346