Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, duminică, după ce și-a exercitat dreptul de vot la Liceul „Jean Monnet”, că, în opinia sa, votul politic va fi preponderent și în cazul scrutinului uninominal. Întrebat dacă electorii vor alege partidul sau omul, în cazul primului scrutin uninominal, Iliescu a răspuns: „Combinat. Votul politic rămâne preponderent, dar este și comunicarea directă cu un candidat anume. Și pentru candidați a fost un lucru bun pentru că i-a mobilizat. Dar votul politic are o pondere foarte mare”.
Iliescu a mai spus, comentând prezența slabă la urne, că „există o anumită oboseală a oamenilor legată de competiția politică”, la care se ia în calcul și „starea de dezamăgire” în legătură cu situația în care se află.
„Absenteismul mare este un semnal pentru oamenii politici, partide, pentru guvernare în general”, a arătat Iliescu.
Fostul șef de stat a venit la vot împreună cu soția sa, Nina.
În timpul votului, Iliescu s-a întors la comisia secției de votare arătând că buletinul pe care l-a primit pentru Senat are câteva pagini goale. Reprezentanții secției de votare i-au explicat președintelui de onoare al PSD că este normal să fie așa, întrucât la Senat sunt mai puțini candidați decât la Cameră.
Iliescu a venit la vot cu o oră și jumătate întârziere față de programula nunțat inițial presei.