Conflictul dintre Ion Iliescu și Marian Vanghelie, atât de discutat în ziare, pune PSD în fața unei alegeri ridicole: între un socialist de nereformat și un îmbogățit dubios și agramat. Ce preferați? A-l trimite pe Vanghelie să candideze acolo unde există cel mai educat și înstărit public din România, care a votat mereu anti-PSD (PDSR), este curată sinucidere politică. Vanghelie este un produs tipic al baroniadei, construit pe spoieli în loc de lucrări publice și manifestări folclorice în loc de politici serioase. Vedem o confruntare între două fețe indigeste ale PSD, în care reformiștii nu au tabără proprie, ci s-au împărțit între Vanghelie și Oprescu. Ponta îl susține pe ultimul, Geoană a capitulat în fața primarului de la sectorul 5 pentru a nu fi copleșit de echipa Iliescu-Năstase. Faptul că tocmai Ion Iliescu s-a ridicat vocal împotriva obrăzniciei de mahala nu ne dă mari speranțe de schimbare.
Altfel, conflictul din PSD reprezintă doar un simptom al tranziției prin care vor trece toate partidele: politica modernă nu mai poate fi controlată de la centru. Vanghelie are legitimitatea susținerii organizației. De ce preferă o organizație atât de mare un individ atât de dubios? Aici apare problema modului de funcționare a partidelor la noi. Cei 600.000 de membri cu care se lăuda PSD existau doar pe hârtie. Când au încercat un fel de recensământ intern prin 2004 au ieșit mult mai puțini. Oricum majoritatea activa doar la petrecerile cu mici și bere, iar cotizațiile erau plătite cu geamantanul de liderii de județe, care aveau nevoie de cifre impresionante pentru a rămâne în funcție. Iar PSD nu este singular. Partidele noastre funcționează ca niște cluburi de interese, cu oameni care urmăresc funcții și afaceri cu statul. Normal că un asemenea club poate fi lesne manipulat. Iliescu și greii care se opun lui Vanghelie știu asta, astfel încât pretinsa legitimitate dată de organizație îi lasă reci.
La Londra, unde locuiesc momentan, Partidul Conservator are un candidat destul de controversat la primărie. Boris Johnson nu seamănă cu conservatorii tradiționali. Este un tip blond cu părul vâlvoi și gură spartă, care produce gafe, spre deliciul presei. Nu că ar semăna cu Vanghelie. Jonhson este educat la Oxford și a fost ziarist înainte să intre în politică. Dar dat fiind stilul său non-conformist, mulți grei din conducerea Partidului Conservator au ridicat din sprâncene la candidatura lui. Nu au avut însă ce să îi facă. Conservatorii și-au desemnat candidatul prin alegeri primare deschise. Cine a avut chef să voteze pentru candidatul lor, a votat. Astfel încât Johnson și-a învins la scor doi contracandidați conservatori iar acum este susținut de partid. Sondajele chiar îl arată înaintea actului primar laburist al Londrei.
Partidele românești au rămas în urma țării. Funcționează încă închis, iar tensiunile dintre centru și filiale vor duce inevitabil la procedee mai democratice. PSD a încercat în 2004 să impună de sus alegeri interne. A fost un fiasco. Mă aștept ca în viitor tocmai filialele să inoveze pentru a-și spori șansele. Cu o legitimitate populară cum are Boris Johnson, nici un Iliescu, oricât de părinte fondator ar fi el, nu ar avea argumente împotrivă.
Celelalte partide vor suferi și ele crize interne. PDL va trebui să facă pasul de la un partid centrat în jurul personalității lui Traian Băsescu la o mașinărie politică de sine stătătoare, capabilă să supraviețuiască mandatelor actualului președinte. PNL e ceva mai bine pregătit, dată fiind conducerea colegială de la București, dar nu e limpede cum un partid în cădere ar putea interesa publicul față de activitatea sa internă.
Alegerea președinților de Consilii Județene prin vot direct va muta centrul de greutate al politicii la nivelul județelor. Iliescu are dreptate când se opune lui Vanghelie, dar cauza sa este una pierdută: partidele se vor descentraliza și democratiza sau vor fi marginalizate.
