Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat, sâmbătă, la Liga aleșilor locali PSD, că partidul se află în fața „valului al treilea” de reformatori din istoria sa, când unii vor „să lege fedeleș PSD-ul și să îl dea pe mâna lui Traian Băsescu”.
Iliescu a spus că PSD nu are nevoie de oameni care să pronunțe fraze de stânga, dar care să tragă cu ochiul spre dreapta, să vadă dacă sunt aprobați.
Iliescu a arătat că respectivii, fără a-i nominaliza, au fost și condiționați să îl dea afară din PSD pentru ca PSD să devină un partid reformat și acceptat de dreapta.
Iliescu a adus în discuție votul la moțiunea de cenzură, explicând că dacă trecea moțiunea de cenzură, se deschidea calea inițiativei lui Traian Băsescu, aceea de a forma guvernul.
„Cei care au votat împotriva moțiunii s-au orientat corect”, a spus Iliescu.
El a arătat că, în acest moment, PSD se află în fața „valului al treilea” de reformatori din istoria sa, când unii „vor să lege fedeleș PSD-ul și să îl dea pe mâna lui Traian Băsescu”.
Potrivit lui Iliescu, Traian Băsescu nu este cel care a inaugurat campania de demonizare a sa în viața publică.
El a arătat că primul val de demonizare a sa a fost în mai 1990, când s-a polarizat viața politică în jurul FSN și Ion Iliescu.





