Iliescu ține în portofel buletinul, carnetul de revoluționar, cărți de vizită și un pieptene



Fostul președinte Ion Iliescu și-a deschis, ieri, portofelul în fața jurnaliștilor, spunându-le că „l-a golit complet” și că mai păstrează în acesta doar cartea de identitate, carnetul de revoluționar, niște cărți de vizită și un pieptene.
Iliescu a făcut acest gest în completarea răspunsului său la o întrebare adresată de jurnaliști, care doreau să știe dacă președintele de onoare al PSD mai are carnetul de membru al PSD.
Iliescu a confirmat că mai are carnetul de membru al PSD și că îl ține acasă.
El și-a scos chiar portofelul, din piele neagră, pe care l-a deschis în fața jurnaliștilor pentru a le arăta că nu poartă la el decât cartea de identitate și cărți de vizită.
„L-am golit complet. Mai am aicea buletinul și atât. În rest nu mai am. A…Mai e legitimația de luptător pentru victoria Revoluției române. În rest, cărți de vizită. Nu vreau să îmi umplu buzunarele”, a spus Iliescu, care a găsit în portofel, pe lângă acestea, și un pieptene.
Președintele PSD, Victor Ponta, va oferi, pe 2 Mai, de Ziua Tineretului, la sediul central al partidului, carduri de membru noilor înscriși în PSD, cu care aceștia pot obține reduceri la teatre, filme, restaurante, magazine, evenimente organizate pe litoral, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate.