Iliescu sfătuiește conducerea PSD să nu mai recurgă la măsuri cazone



Președintele de onoare al PSD a afirmat, în Biroul Permanent al partidului de luni, că liderii social-democrați nu ar trebui să se grăbească să îi excludă din partid pe cei ce adoptă poziții critice și să nu recurgă la astfel de „măsuri cazone”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.
Iliescu a intervenit, în ședința Biroului Permament, în momentul în care liderii partidului discutau situația din cadrul organizațiilor PSD Bihor – a cărei conducere a fost dizolvată prin decizia Consiliului Național de la Mamaia – și PSD Vâlcea, în care a existat un conflict între conducerea organizației județene și cea a organizației municipale.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că, după ce liderii partidului au decis să lase la latitudinea PSD Vâlcea dacă îl vor exclude din partid pe fostul lider al organizației municipale Râmnicu Vâlcea, Ion Tudor, Ion Iliescu a intervenit, afirmând că ar fi indicat ca PSD să nu mai recurgă la astfel de „măsuri cazone”, de excludere a vocilor critice.
„Ar trebui să terminăm cu aceste metode cazone, să nu ne grăbim să dăm afară oamenii, să arătăm că PSD este un partid deschis. Noi ar trebui să îi recuperăm pe membrii vechi de partid, nu să îi dăm afară”, a spus Iliescu, însă fără a da numele, au relatat sursele citate.
Aceleași surse au mai relatat că lui Iliescu i-au răspuns secretarul general al PSD, Titus Corlățean, și vicepreședintele Marian Sârbu, care i-au replicat că, atât potrivit Statutului, cât și conform unor principii politice elementare, cei care fac declarații belicoase la adresa altor colegi de partid sau prejudiciază, prin afirmații publice, imaginea partidului, se situează în afara disciplinei de partid.
Intervenția lui Iliescu s-a produs după ce liderii PSD au discutat o solicitare venită din partea liderul PSD Vâlcea, Ion Câlea, referitoare la excluderea din partid a lui Ion Tudor, care a fost președintele PSD Râmnicu Vâlcea până în preajma alegerilor locale.
După înlocuirea din funcție, Tudor a făcut o serie de afirmații critice la adresa conducerii organizației județene.
Conducerea PSD a decis, luni, să lase la latitudinea organizației municipale modalitatea în care va fi sancționat Tudor, au mai arătat sursele citate.
Senatorul Ion Solcanu a demisionat, sâmbătă, din PSD, el preîntâmpinând astfel o posibilă excludere a sa de către conducerea PSD Iași.
Demisia lui Solcanu, cunoscut ca unul dintre apropiații lui Ion Iliescu, a fost apreciată de către acesta, luni, drept „regretabilă”.