Iliescu: Lustrația, astăzi, este o lege de „tip ceaușist”, cu efecte, poate, asupra lui Băsescu



Fostul șef de stat Ion Iliescu a declarat, marți, la o dezbatere, că Legea Lustrației, adoptată în acest moment, echivalează cu o lege „de tip ceaușist”, care nu are ce căuta într-un context democratic, el apreciind că aceasta ar avea efecte, poate, asupra lui Traian Băsescu.
„Păi Legea Lustrației, astăzi, este, într-adevăr, o lege de tip ceaușist. Nu are ce să caute în context democratic. Și ce valoare mai are ea? (…)Care e efectul Legii Lustrației acum? Poate pentru Băsescu, să nu poată să mai candideze”, a precizat Iliescu, răspunzând astfel declarației făcute de președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, care a promis că Legea Lustrației va fi adoptată de Parlament până pe 20 mai.
Iliescu a dat citire, chiar, unei știri venite pe agențiile de presă referitoare la declarația președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase. „Președinta Camerei, Roberta Anastase, se întâlnește …Cu cine credeți voi? Cu președintele Asociației 21, Teodor Mărieș. Acest Teodor Mărieș nu are nici măcar calitatea de revoluționar. Asociația 21 s-a creat de către cei care au fost pe baricade, în 21. El nu a fost acolo și nimeni nu-i recunoasște acest drept”, a precizat Iliescu în fața audienței.
El a subliniat că toți membrii fondatori ai Asociației „21 Decembrie” s-au retras din cadrul acesteia, arătând că nu știe cum a ajuns Mărieș președinte al acestui for.
„Nu știu cum mama dracului a ajuns ăsta (Teodor Mărieș, n.r.) președinte al acestei Asociații. Deci ăsta nu are funcție politcă. În statutului lor, este un fel de administrator al clădirii, care este asociația. Dar el și-a arogat dreptul și calitatea de a vorbi în numele asociației, de a vorbi în numele revoluționarilor”, a spus Iliescu despre Mărieș.
Iliescu a criticat, totodată, faptul că Mărieș a fost primit de președintele Camerei Deputaților, în cadrul unei întâlniri pe tema Lustrației, în condițiile în care nu ar avea calitatea de a se pronunța asupra unei astfel de teme.
„El face aceste greve ale foamei ca să nu știu ce. Și ăsta merge și este primit de președinta Camerei Deputaților pe tema Lustrației. Și el și-a luat angajamentul că încetează greva foamei dacă Legea Lustrației trece. Care este autoritatea sa morală, din acest punct de vedere?”, a mai spus Iliescu.
Fostul șef de stat a arătat, de asemenea, că Mărieș a „negociat” cu Procuratura pentru a primi copii după dosarele Revoluției, el apreciind că acesta nu are autoritatea de a gestiona astfel de dosare.
„Pe de altă parte, el (Mărieș, n.r.) a negociat cu Procuratura Generală – rușinea dracului – și copii după dosarele Revoluției îi sunt date lui, la Asociație. Pe ce chestie? Care este autoritatea lui ca să fie el cel care să adminstreze, să gestioneze documentele Revoluției? Vedeți la ce mizerii se ajunge? Și, din păcate, autoritățile actuale se înclină în fața unor asemenea indivizi”, a conchis Iliescu.
Ion Iliescu a participat, marți, la o dezbatere organizată de Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, pe tema „Târgu Mureș, martie 1990”.
Liderul Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș, a anunțat că iese din greva foamei, marți, după întâlnirea cu președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, în timpul căreia s-a stabilit un calendar clar pentru adoptarea Legii lustrației, care ar urma să treacă de Parlament până în 20 mai.
Mărieș a făcut anunțul că renunță la protest la finalul unei întâlniri de marți dimineață între reprezentanții mai multor organizații civice și președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase.
„Având în vedere rezultatul discuțiilor și faptul că am stabilit un calendar clar pentru adoptarea Legii lustrației, vă anunț că din acest moment am ieșit din greva foamei. Am văzut astăzi că există voință politică, iar adoptarea unei legi a lustrației corecte era ultima dintre revendicările pentru care militam eu”, a spus Doru Mărieș.
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat că discuția de marți dimineață a fost una tehnică și că ea va fi urmată de una similară în 13 aprilie, atunci când Legea lustrației va fi discutată „cu amendamentele pe masă”.