Iliescu: Guvernările PSD-stabile, CDR-catastrofală, Alianța DA n-a reușit să fie unită



Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că guvernările PSD au fost mai stabile decât guvernarea „catastrofală” a CDR sau decât cea a Alianței D.A. care nu a reușit să-și mențină uitatea, și a ținut să-l critice pe președintele Traian Băsescu pentru „demagogia lui ordinară”. „Acum, cred că pentru țară cel mai impoprtant lucru este, după atâtea confuzii prin care am trecut în viața politică, să readucem o anumită stabilitate a societății românești. Ori partidul care a fost capabil să asigure și stabilitate și creșetre și un anumit început de dezvoltarea reală sănătoasă, echilibru între economic și social, a fost PSD. Oamenii au acum posibilitatea să judece comparativ ce au însemnat guvernările PSD. Față de guvernarea Convenției Democratice, care a fost catastrofală, o guvernare dereglată pe toate planurile, guvernarea PSD e așezată. Guvernarea Alianței D.A. nu a fost capabilă să asigure unitatea alianței și nu a avut cum să asigure țării coerență și activitate”, a susținut Ion Iliescu.
Aflat în Parcurile Herăstrău și Bordei pentru a-i prezenta pe candidații PSD din sectorul 1, Iliescu a explicat unor potențiali alegători că, având în vedere reaalitățile politice de astăzi, „perioadele de guvernare PSD au fost mai stabile”, și a criticat în acest context, politica demagogică a actualului șef de stat, dar și ruptura dintre liberali și democrați.
„Vedeți, acum este Băsescu cu demagogia lui ordinară, a fost și ruptura dintre peneliști și pedeliști. Trebui să convingem lumea că guvernările PSD sunt mai stabile”, i-a spus Iliescu unui bucureșteam de vârsta a treia, căruia i.a prezentat echipa PSD în sectorul 1.
Fostul președinte a ținut să-l critice pe Băsescu și pentru demersurile din perioada când era primarul Capitalei, când, potrivit lui Iliescu, „a vândut Parcul Bordei unui afacerist nenorocit”, lucru pe care l-a repetat fiecărui cetățean aflat la prânz în acest parc.
În plus, seniorul PSD a menționat că, din păcate, „votul uninominal poate să deturneze gândrea oamenilor de la problemele de fond ale orientărilor necesare în așezarea pe o bază sănătoasă a societății românești”, menționând, referindu-se la politicile liberale, că „nu se poate gândi o creștere economică fără componenta socială, fără finalitatea socială”.
„Economia nu trăiește în sine și pentru sine, ci ca să slujească nevoilor oamenilor. Ăsta e conceptul social-democrat. Iar bunăstare, înseamnă bunăstare pentru mulți, că altminteri la noi sunt mulți care au cunoscut și cunosc o creștere solidă a bunăstării… Vreo 10% s-au îmbogățit în mod nerușinat, strident, în timp ce marea majoritate contiună să trăiască greu. Orice creștere economică trebuie să se exprime într-o îmbunătățire a vieții celor mulți”, a conchis Ion Iliescu.