Fostul șef de stat Ion Iliescu a declarat, vineri, că actualul președinte, Traian Băsescu, este un om coleric, impulsiv, care are ieșiri necontrolate, el comentând astfel filmul în care pare că Băsescu lovește un copil, la un miting electoral din 2004.
„Este vorba despre faptul că domnul Băsescu este un om coleric, impulsiv și are asemenea ieșiri necontrolate. Nu e primul caz. Sunt consecințele acestei maniere de comportare a unei persoane, ce să discuți în plus?”, a comentat Iliescu.
Iliescu a spus că filmul respectiv vorbește de la sine, el subliniind că nu vrea să facă nicio interpretare personală.
El a relatat că a văzut-o, vineri dimineață, la un post de televiziune, pe mătușa băiatului, despre care a spus că este o femeie tânără și inteligentă și care a confirmat că, imediat după manifestarea electorală, băiatul, speriat, a venit la ea i-a spus că a fost lovit de Traian Băsescu.
Cotidianul „Gardianul” a publicat, joi seară, o filmare în care președintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste față, în timpul unui miting electoral.
Într-o primă referire la conținutul imaginii, președintele a refuzat să opineze dacă filmul este sau nu trucat.
După câteva ore, într-o declarație publică pe această temă, Băsescu a refuzat din nou orice comentariu asupra „calității” casetei difuzate.
„Vă pot spune ce văd eu pe caseta pe care o difuzați. M-am uitat foarte atent la emisiune. Văd o femeie disperată, cu care vorbeam, aproape în genunchi și văd un copil care râde după ce se dă înapoi. Nu cred că un copil lovit, așa cum spunea domnul Patriciu, întâi în plex și pe urmă peste față, râde și nu își pune mâinile la față sau la plex. Cred că s-a ajuns prea departe cu campania murdară și asta arată disperarea”, a spus el, în timpul aceleiași declarații de presă pe tema incidentului de la Ploiești.