În trend

Iliescu are blog

Iliescu are blog
Iliescu are blog

– „La început blogurile mi s-au părut mahala, acum am intrat și eu în lumea blogiștilor” spune președintele de onoare al PSD
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, ieri, că, deși la început blogurile i s-au părut „un fel de mahala în scris”, acum și-a deschis și el un blog, stimulat de niște „colaboratori”.
Iliescu a spus că a ezitat „foarte mult” dacă să își deschidă sau nu un blog și încă nu știe dacă, acceptând propunerea unor „colaboratori” în acest sens, a făcut o alegere bună.
El a spus că principala sa preocupare este să vadă dacă va reuși să fie activ pe blog, el stabilind pentru început o zi pe săptămână pentru a răspunde postărilor.
Iliescu a spus că deja a primit, după deschiderea blogului, aproape 50 de mesaje, pe care însă nu a reușit să le parcurgă marți, până la ora la care făcea aceste declarații.
Întrebat de jurnaliști care dintre blogurile românești i s-au părut mai interesante, Iliescu a spus :
„Am parcurs câteva bloguri, Adrian (Năstase – n.r.) este foarte harnic, foarte activ, și Geoană, dar mai mult numai așa în fugă pe al lui Geoană”.
Iliescu a spus că la început a avut rețineri față de fenomenul blogurilor.
“La început am avut chiar niște rețineri și chiar am fost criticat când am spus că blogul este un fel de mahala în scris, dar am văzut că a luat o dezvoltare interesantă și aduce ceva în plus față de ceea ce oferă presa scrisă (…) un punct de vedere mai degajat, mai spontan. (…) Prima reacție a fost aceasta, mi s-a părut o chestie cam marginală, dar mi s-a părut o chestie foarte interesantă și dincolo de chestiunile marginale și mai de mahala într-adevăr, cum mi se părea mie la început, văd că sunt mesaje de fond și completează ceea ce este presa propriu-zisă (…), o manieră mult mai degajată de comunicare”, a afirmat Iliescu.
„Am intrat și eu în lumea blogiștilor”, a conchis el.
A postat deja trei articole.
Fostul șef al statului Ion Iliescu are începând cu această săptămână blog, la adresa www.ioniliescu.wordpress.com.
Motto-ul președintelui de onoare al PSD pe blog este „Cea mai nobilă preocupare a omului este omul” (G. E. Lessing).
Iliescu a postat deja pe blog trei articole. În primul dintre acestea, fostul președinte scrie: „Am fost președintele României, actualmente sunt senator și…începând de astăzi, 12 noiembrie 2007, am intrat în universul bloggerilor. Cu multă simpatie va invit la dialog”. El susține că a intrat în această comunitate virtuală convins de realitatea unui mediu dinamic, ce dă posibilitatea fiecăruia să-și expună ideile. „Acest blog e construit pentru a comunica neformal, simplu, fără limite impuse, supuse doar regulilor bunului simț”, mai scrie Iliescu, anunțând totodată că are multe de spus.
Celelalte articole se intitulează „Opoziția la referendum” și „Viitorul mișcării sindicale în România post-aderare”.
Președintele PSD, Mircea Geoană, fostul premier Adrian Năstase, precum și alți lideri social-democrați au deja blog.
Foto MEDIAFAX

Recomandări

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Gheorghe Șoldan a anunțat că în primul său an de mandat CJ Suceava a început două investiții majore la Cetatea de Scaun

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale