Iliescu: Arafat a fost pretextul revoltei, așa cum Tokes a fost pretextul Revoluției



Fostul șef de stat Ion Iliescu a declarat, ieri, că Raed Arafat a reprezentat „scânteia”, respectiv „pretextul” revoltei izbucnite, așa cum Laszlo Tokes a reprezentat „pretextul” Revoluției române, el opinând că starea de nemulțumire mocnește acum, la fel ca în 1989.
„Toți leagă această revoltă doar de Arafat. Asta a fost numai scânteia care a aprins flacăra. Starea de nemulțumire mocnea. A fost pretextul, așa cum Revoluția română a pornit de la Tokes, dar nu Tokes a fost purtătorul Revoluției române. Dar a fost suficientă o scânteia care să genereze o stare generală de revoltă. La fel, în cazul Arafat a fost numai un pretext pentru ca oamenii să-și exprime nemulțumirea împotriva unei stări de lucruri insuportabilă”, a spus Iliescu.
În ceea ce privește repunerea lui Arafat în funcție, Iliescu a opinat că acest lucru reprezintă „un recul în fața unei măsuri care a generat stare de revoltă”.