Iliescu a votat sperând că alegerile „vor consolida o situație mai clară”



Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, și-a exprimat speranța, duminică, după ce și-a exprimat dreptul de vot, ca voturile românilor să consolideze o situație politică clară și stabilă, cu o majoritate limpede în Parlament.
„Am venit cu gânduri deschise ca să realizăm o situație mai stabilă în țară și eu cred că aceste voturi vor consolida din acest punct de vedere o situație mai clară, cu o majoritate limpede în Parlament, ceea ce este esențial pentru viața politică a țării”, a spus Iliescu.
El a arătat că din cauza vremii prezența la vot va fi una mai slabă, dar și-a exprimat speranța că românii vor veni totuși la vot chiar și în condiții dificile.
„Este mai dificil. Aici e ploaie dar am văzut în țară că e mai greu. Va fi o dificultate, va fi o prezență mai slabă dar sper că va fi o prezență bună”, a spus Iliescu.
Fostul șef de stat Ion Iliescu a venit duminică la vot în jurul orei 11:30 fără soția sa, Nina, așa cum obișnuia să se prezinte la scrutinele electorale anterioare. El le-a spus jurnaliștilor răspunzând întrebărilor acestora că soția sa va veni să voteze mai târziu pentru că „avea ceva treabă de dimineață”.