Poate Ilie ar trebui să facă rocada cu Boc. Am avea astfel un prim-ministru sensibil, care n-ar aștepta marile manifestări sindicale pentru a-și depune mandatul. Ar reacționa la primele nemulțumiri ale cetățenilor, fie ei și turmentați. În schimb, la Steaua ar fi continuitate. Bocănilă are două mari calități. E obișnuit să-și care stăpânul în cârcă, precum Sindbad pe stăpânul insulei pe care naufragiase, și, în plus, este imun la scandări de-astea puerile cu demisia.
Lăsând gluma la o parte, mi se pare cam cusută cu ață albă această motivație a lui Ilie. Unde o fi crescut, la pension?! E drept, și acolo se poartă jambiere, doar că sunt albe și li se zice șosete trei sferturi. Păi cu peluzării se știe că nu are rost să-ți pui mintea, cu atât mai puțin să pui la suflet. Și oricum, unde mai poți găsi în lumea asta sprijin necondiționat? Iar la cum joacă Steaua în ultima vreme, numai la efuziuni nu trebuia să se aștepte. Au fost ocazii bune de a se desprinde, profitând de slăbiciunile rivalelor, pe care Ilie le-a ratat. La nivel psihologic ar fi contat enorm. Rotițele ar fi început să se învârtă de la sine, cunoașteți șablonul, victoriile aduc victorii. Dar dacă n-a fost să fie, renunți după prima lună de mariaj?! „Îmi pare rău, darling, ai ridicat vocea la mine, eu consider că nu merit așa ceva la câte am făcut pentru tine, sunt fortuit să divorțez!” Becali zice că a eșuat fiindcă vrut să facă pictură la Steaua. Păi se vede treaba că practica înseamnă altceva decât să desenezi săgeți cu carioca pe display-uri, prin studiourile de Liga Campionilor… Și o ultimă idee năstrușnică: dacă mai rezista Stoichiță încă puțin la Astra, putea ajunge la conferință în calitate de antrenor al părții adverse!
Schimbând registrul, n-aș vrea să trec peste soliștii „avant la lettre” din articolul precedent. Deși, într-adevăr, n-a mai fost aceeași frecvență de favoriți eșuați, ăia care au picat, și mai ales modul în care au făcut-o, ne-au… subordonat de-a binelea! CFR și Roma au suferit o „rimonta” de câte două goluri pe final de meci, din partea unor adversare pe care puțini le-ar fi crezut capabile de așa ceva. În schimb, a ținut Barcelona și bine că s-a ținut tare și Messi, fiindcă fotbalul s-ar fi urâțit considerabil dacă piticul ar fi suferit o accidentare gravă precum cea a lui Eduardo, de pildă, care să-l exileze vreun an pe tușă. Că după aia, parafrazând o reclamă, știi de ce revii, dar nu știi dacă îți mai revii!
