Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că își pune această funcție la dispoziția conducerii partidului în situația în care liberalii suceveni nu vor obține scorul stabilit de la nivel central la alegerile europarlamentare din acest an. Alexandru Băișanu a spus că Organizația Județeană Suceava a PNL trebuie să obțintă cel puțin 25% din voturile de la alegerile pentru Parlamentul European. Băișanu a spus că PNL Suceava va avea doi șefi de campanie electorală, unul pentru zona urbană și unul pentru zona rurală a județului. Astfel, șeful campaniei electorale din localitățile urbane va fi viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei, iar de localitățile rurale se va ocupa vicepreședintele Consiliului Județean Ilie Niță. Liderul PNL Suceava a ținut să precizeze că în situația în care liberalii suceveni nu vor obține un scor de 25% la alegerile europarlamentare, cei doi își vor pierde funcțiile politice și administrative pe care le ocupă în momentul de față. “La rândul meu, ca președinte de filială îmi asum obligativitatea de a atinge acest scor și mă pun evident la dispoziția biroului național și al președintelui PNL. E o chestiunea absolut importantă și serioasă”, a declarat Alexandru Băișanu.