Consilierul județean și omul de afaceri sucevean Ilie Niță va candida din partea PNL pentru un post de deputat în colegiul 2 Suceava. Potrivit unor surse din cadrul PNL Suceava, Ilie Niță avut câștig de cauză în fața lui Marius Boghian, acesta din urmă venind recent din PDL în rândul liberalilor. Odată cu desemnarea lui Niță candidat pentru un post de deputat în colegiul nr. 2 Suceava, liberalii suceveni sunt aproape de finalizarea listei de candidați pentru alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie 2012. Ilie Niță va concura împotriva actualului deputat din colegiul 2 Suceava, secretarul general al PDL Suceava, Ioan Bălan.
PNL Suceava îi va avea candidați pentru Camera Deputaților pe liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, în colegiul Suceava 1, pe Raul Rotaru în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, și pe deputații Dumitru Pardău și Mircea Irimescu în colegiile Vatra Dornei, respectiv Rădăuți. De asemenea, pentru colegiul de senat Rădăuți – Siret cele mai mari șanse le are actualul senator Tiberiu Prodan. Cu toate acestea, candidatura în acest colegiu este vizată și de fostul deputat de Suceava Mihai Sandu Capră.
Pe de altă parte, potrivit acelorași surse din cadrul PNL Suceava, se pare că liberalii suceveni renunță la organizarea unor sondaje în colegiile în care trebuie să-și desemneze candidați pentru alegerile parlamentare. Definitivarea candidaturilor PNL Suceava la alegerile din data de 9 decembrie 2012 se va face în cadrul ședinței Delegației Permanente a organizației județene, care va avea loc la începutul lunii octombrie 2012.