Numire

Ilie Niță a fost ales vicepreședinte al PRM Suceava

Ilie Niță a fost ales vicepreședinte al PRM Suceava
Ilie Niță a fost ales vicepreședinte al PRM Suceava

Omul de afaceri sucevean Ilie Niță (foto) a fost ales, recent, în funcția de vicepreședinte al Organizației Județene Suceava a PRM. Anunțul a fost făcut de către președintele acestei organizații, Gheorghe Acatrinei, care a declarat, în cursul zilei de ieri, că Biroul Permanent Județean a decis alegerea lui Niță în unul din posturile de conducere din cadrul PRM Suceava. „Dumnealui este din momentul de față vicepreședinte al organizației noastre. Această decizie s-a luat după ce s-a analizat activitatea politică a acestuia, considerând că prin cooptarea lui în conducere se poate aduce un plus pentru organizația noastră”, a declarat Gheorghe Acatrinei. Reamintim faptul că Ilie Niță s-a înscris în PRM Suceava în cursul lunii mai a acestui an, anterior fiind membru al PD Suceava, unde a ocupat și funcția de președintele al organizației din municipiul reședință de județ. La vremea respectivă, liderul PRM Suceava a declarat că venirea lui Niță în cadrul acestui partid reprezintă un câștig pentru peremiștii suceveni, și că alături de fostul democrat în PRM vor veni și alte persoane din cadrul actualelor partide de guvernământ.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu