Fostul tenisman Ilie Năstase nu mi-a fost niciodată extraordinar de drag. Presupun că nu numai mie, fiindcă omul pare exact genul ăla, în stare de orice efort ca să le apară celorlalți antipatic. E în asta mai mult decât o poză de băiat rău, e mai curând o poză de tip nesimțit, din ăla care râgâie și trage pârțuri în public fără să se jeneze, iar apoi râde ca tâmpitul, crezând că a făcut o glumă bună.
Însă, cu ultimul lui interviu – găzduit de paginile ziarului italian „La Stampa” – Ilie Năstase reușește să-mi smulgă din cap pălăria. Presupun că nu-s singurul rămas cu mansarda descoperită.
Meritul aparține în principal sincerității de care dă acolo dovadă, pentru că, în primul rând, recunoaște cu franchețe că este țigan. Ceea ce nu este deloc puțin lucru, gândindu-ne cât de mulți sunt parveniții care își trec originile gitănești sub tăcere. Numai eu știu o grămadă, deși e mai înțelept să nu încep să-i enumăr.
Dar mai cu seamă apreciez faptul că fostul campion admite că fiecare sportiv intră în arenă doar în beneficiul propriu, ca să-și umple teșchereaua egoului și a contului personal din bancă. Toate celelalte elemente aduse de obicei în discuție în cazul întrecerilor sportive – începând cu gloria orașului și încheind cu des vehiculatele culori fâlfâitoare ale drapelului național -, sunt simple elemente decorative, care gâdilă urechea în mod plăcut și cam atât. Când ești pe teren, o spune Ilie Năstase, culorile naționale apar destul de spălăcite, că nici nu se disting foarte bine.
„Am jucat mereu doar pentru mine. Orice sportiv face asta. Trece și peste propria mamă pentru o victorie. Patria, familia sunt doar lucruri care se spun. E valabil pentru toată lumea. Din totdeauna și pentru totdeauna. Nu se va schimba nimic. Nu sunt cinic, încerc doar să fiu sincer”.
Bineînțeles, nu-i putem cere lui Năstase să umble cu finețuri. De unde să știe el că cinicii sunt probabil cei mai sinceri oameni din lume?
