Președintele Federației Române de Tenis, Ilie Năstase, joacă rolul unui fost star al tenisului într-un film german, „Montag kommen die Fenster”, ce va avea premiera vineri, la Festivalul Internațional de la Berlin. Năstase spune că rolul i-a fost propus de un german. „Am fost contactat de cineva din Germania, un fost arbitru de tenis. El mi-a propus să joc”, a declarat Ilie Năstase. Filmul german este povestea unei femei, Nina, aflată aparent la un bun început de drum. Un nou oraș, o nouă casă, ar putea fi un moment fericit din viața ei și a micii sale familii. Dar Nina se simte străină în camerele pe jumătate goale și visează să plece. Își părăsește familia. Așa ajunge să cunoască un tenisman. „Sunt un jucător de tenis de care doamna se îndrăgostește sau crede că se îndrăgostește”, a spus Ilie Năstase despre rolul de mici dimensiuni din film. Sportivul român a filmat timp de două zile, la Hanovra. Premiera de la Berlin va avea loc vineri. Ilie Năstase spune că a fost invitat la eveniment, dar nu va putea să ajungă. Alte trei proiecții sunt programate până la sfârșitul festivalului, pe 19 februarie.




