Ilie – martor al Transfigurării Domnului, pe Tabor

Statutul lui Ilie de sfânt ales al Vechiului Testament este întărit chiar de Mântuitorul Hristos, care și-a arătat dumnezeiasca slavă pe muntele Tabor, având ca martori pământești pe cei trei Apostoli și drept contemplatori cerești, pe Moise și Ilie. În această calitate, Ilie devine un reper, ca și Moise, în revelația dumnezeiască. Sfântul Maxim Mărturisitorul tâlcuiește – în „Ambigua“ 2, 46 – prezența lui Ilie, ca și a lui Moise la Schimbarea Domnului la Față, spunând: „Împreună cu Dumnezeu trebuie să se afle și cuvântul Legii – Moise și al proorocilor – Ilie, ca unele ce sunt și se găsesc din El și despre El și sunt așezate în jurul Lui“; Moise reprezintă făptuirea, căci a dat legea faptei, iar Ilie contemplația, ca unul care a fost condus de la materie la duh prin căruța de foc; prin ei, Apostolii „sunt încredințați că Cuvântul e cu adevărat Domnul vieții și al morții, căci Moise închipuie morții, iar Ilie – viii, arătând că, prin ieșirea din viața aceasta, se trece tot la viață“; Moise mai semnifică cele sensibile, care se descompun, tot așa cum Scriptura ni-l prezintă ca având început și sfârșit (prin naștere și moarte), iar Ilie, pe cele inteligibile, căci istoria lui nu pomenește de naștere (chiar dacă s-a născut), nici de moarte (chiar dacă va muri).
Ilie, ca martor al slavei cerești, va fi și unul dintre personajele care vor apărea în vremea sfârșitului lumii, luptând cu aceeași râvnă cu forțele răului (Apoc. 11, 7).
În conștiința populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor și al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munți se organizau vestitele Nedei și Sântilii, iar ciobanii separau berbecii de oi. Românii credeau că Ilie hotărăște furtunile, când și unde să dea grindina, incendiile etc. Se vede, în aceste credințe, proiecția folclorică a severității proorocului și în viața cerească.
(Ziarul Lumina)