Ilie Dumitrescu, debut fericit pe banca lui Akratitos



Ilie Dumitrescu, debut fericit pe banca lui Akratitos
Ilie Dumitrescu, debut fericit pe banca lui Akratitos

Echipa Akratitos Atena, antrenată de Ilie Dumitrescu (foto) și la care evoluează portarul Bogdan Stelea, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formația Iraklis Salonic, într-un meci din prima etapă a campionatului Greciei. Tot în campionatul elen, formația Larissa, cu mijlocașul Denis Șerban integralist, a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, în deplasare, în compania echipei Panionios Atena. Fundașul Cosmin Contra a debutat oficial, duminică, la echipa Getafe, care a obținut o victorie în deplasare, scor 2-0, în partida cu Espanol Barcelona, în prima etapă a sezonului 2005/2006 al campionatului Spaniei.
Contra a fost integralist, în timp atacantul Gheorghe Craioveanu a fost rezervă. Formația FC Zurich, cu jucătorii Mihai Tararache și Iulian Filipescu titulari, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Schaffhausen, în etapa a VII-a a campionatului Elveției. Mijlocașul Constantin Gâlcă a fost integralist la Almeria în partida pierdută, duminică, în deplasare, cu scorul de 0-3, în fața formației Numancia, în etapa inauguruală din Segunda Division. Atacantul Sergiu Radu a jucat tot meciul la Energie Cottbus, formație care a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Paderborn, în etapa a III-a a ligii secunde din campionatul Germaniei. Tot în 2. Bundesliga, jucătorul Laurențiu Reghecampf a fost introdus pe teren în minutul 46 al partidei pe care formația sa, Alemannia Aachen, a câștigat-o, în deplasare, cu scorul de 2-1, în fața echipei Unterhaching. Reghecampf a pasat decisiv la golul al doilea al formației sale, înscris de Rosler, în minutul 73.