Ileana Lazariuc debutează în cinema



Ileana Lazariuc debutează pe marile ecrane în lungmetrajul „Supraviețuitorul” de Sergiu Nicolaescu, o producție Media Pro Pictures, care va avea premiera în cinematografe, pe 11 aprilie, transmite distribuitorul.
Aflată în continuare la Paris, Ileana Lazariuc spune că atât ea cât și fiul ei se simt foarte bine. Ea a infirmat zvonurile potrivit cărora a renunțat la cariera de actriță: „Bineînțeles că voi mai juca, asta evident în cazul în care mi se vor propune roluri”.
Ileana Lazariuc interpretează rolul Zaradei în „Supraviețuitorul”, fiind pentru prima dată când apare goală, într-o scenă de film. „Rolul Zaradei este absolut special pentru mine, a fost o onoare să lucrez cu Sergiu Nicolaescu, pe care îl apreciez enorm, mai ales după această experiență. Atunci când am fost chemată la casting și mi s-a spus despre ce este vorba n-am ezitat nici măcar o secundă. Aș fi fost nebună să refuz acest rol, iar dacă regizorul Nicolaescu m-ar solicita pentru un alt film, aș accepta imediat”, a mai spus actrița.
Din distribuția filmului „Supraviețuitorul” mai fac parte: Sergiu Nicolaescu, George Mihăiță, Vladimir Găitan, Petr Falc, Jean Constantin, Ion Dichiseanu, Loredana, Lucian Viziru, Cristian Moțiu și Cristi Iacob.
Din 11 aprilie, „Supraviețuitorul”, cel mai recent film al legendarului regizor, va putea fi vizionat pe marile ecrane, fiind distribuit de MediaPro Distribution. Filmat timp de două luni în vara anului trecut, lungmetrajul surprinde două perioade distincte din viața comisarului – prima, cea din tinerețe, care ne întoarce în lumea Bucureștiului din anii ’40, iar cea de-a doua – în care îl regăsim pe Moldovan ajuns la bătrânețe și în care ni se dezvăluie secretul reputației sale de supraviețuitor.