Senatorul PRM Ilie Ilașcu, ales în circumscripția Bacău, a ținut, din întâmplare, prima sa audiență după șase ani de mandat, într-un birou de la Consiliul Județean, acesta venind, de fapt, la Bacău pentru a-și înmatricula noul autoturism de serviciu.
„Senatorul a venit la Bacău să își înmatriculeze noua mașină de serviciu și să doneze vechea mașină Primăriei din Asău. Cu această ocazie, a susținut și audiențe”, a declarat Angela Bogea, președintele PRM Bacău și vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, în biroul căreia a fost ținută audiența.
Potrivit sursei citate, audiența nu a fost organizată dinainte, ci ad-hoc, după ce un bătrân care avea nevoie de ajutor a aflat despre venirea în județ a senatorului Ilie Ilașcu. Astfel, singurul prezent la audiențe a fost bătrânul care l-a rugat pe Ilașcu să îl susțină la Strasbourg, unde are un proces. Bătrânul a dat în judecată statul român, cerând daune morale pentru că a fost persecutat pe vremea regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Ilașcu a ținut la Bacău, din întâmplare, prima audiență după 6 ani de mandat
