Îl știți pe ăla cu blonda? Dar pe ăla cu moldoveanul? Nici pe ăla cu blonda moldoveancă?

În general, nu mă dau în vânt după bancuri. În opinia mea, bancurile reprezintă o cale sigură, omologată, de a câștiga simpatia unui public mai larg sau mai restrâns. Când spui un banc, nu riști nimic, dar nimic-nimic-nimic. Dacă zicerea nu provoacă râsetele scontate, nu-i vina ta, ci a celui care a inventat bancul cu pricina. Iar numele acestuia nu și-l amintește nimeni.
Toate bancurile îmi sunt nesuferite, absolut toate, inclusiv alea cu polițiști sau cu evrei. Dar cele cu moldoveni sau cu blonde mă scot eminamente din sărite. După un asemenea banc, sunt în stare de crimă.
***
Oriunde calci, în trenuri capitonate sau la recepții cu lume strălucitoare, în reviste lucioase și demiseci, la cota 1400 a Munților Bucegi sau la cota 2000 a Masivului Nesimțirii, biata blondă și amărășteanul de moldovean sunt unanim vopsiți – în negru ca smoala – de bidinele cu fir din cel mai gros. Le este pielea tăbăcită fără milă, de le merg toți fulgii.
S-a ajuns până acolo încât, dacă e nevoie să-ți arăți cultura, nu mai e necesar să știi care e capitala Marocului ori cu câte înotătoare zboară barza. Pentru a-ți proba cultura, e suficient să cunoști pe dinafară câteva bancuri spumoase cu blonde, cu moldoveni sau – în cazul ideal – cu blonde moldovence.
***
– Îl știi pe ăla cu blonda care turna apă oxigenată în vinul roșu, ca să și-l asorteze la culoare cu părul?
– Dar bancul cu blonda care s-a culcat noaptea în pat cu Partidul Moldovenilor, pentru a se trezi, în prima dimineață, la pieptul Convenției Democratice, iar în a doua noapte, la pieptul PSD-ului?
– Nici pe ăla nu-l știi, cu moldoveanul și revistele sexy din Coțușca?
– Dar pe ăla cu moldoveanul care i-a pus caprei silicoane, ca să dea lapte mai mult și mai bogat în vitamine?
Asemenea întrebări destind orice adunare delicată. Se râde pe săturate, încă din start.
***
Habar n-am de unde provine faima de prostănacă incurabilă a blondei. Nu știu nici dacă, pe tulpina groasă a moldoveanului, stupizenia se altoiește mai temeinic decât pe tulpina ardeleanului, a dobrogeanului sau a munteanului.
Un lucru e cert: glumele nesărate cu blonde sau moldoveni indică apetitul grosolan al românului pentru prejudecată.
Mereu trebuie găsită o minoritate care de care să ne hlizim. Mereu trebuie să înghesuim pe cineva în colț și să-i cărăm bobârnace cu nemiluita în cap, până nu se mai ridică.
Ironia face ca cele mai multe femei cu blondu-n păr să-i surclaseze la minte pe ăia care colportează bancuri proaste despre ele. Ironia face ca bătrâna Moldovă să aprovizioneze în continuare restul țării cu vagoane pline ochi de materie din cea mai cenușie. Asta apropo de prostia moldoveanului.
****
La fel ca floarea micului prinț, din basmul știut al franțuzului Saint-Exupery, moldoveanul are numai patru spini pentru a se apăra de răutate lumii.
Cu mica mențiune că, la moldovean, spinul se poate oricând transforma în ghioagă.