Anchetă

Îl saltă DNA-ul și pe Borcea?



Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a sfătuit pe finul său, Cristian Borcea, să nu vină în țară, să stea să se bronzeze la Miami, pentru a nu fi arestat de pe aeroport, după ce numele său a fost implicat în cazul de corupție în cadrul căruia este cercetat președintele CCA Vasile Avram.
„I-am zis că dacă au scos șampania din stenograme și au spus doar 50 înseamnă ca au ei un gând cu el. Așa că să stea acolo pe la plajă, că e și fina însărcinată și să nu mai pățească nimic. Să stea să se bronzeze, că-l iau ăștia de pe aeroport. Eu știu că e nevinovat. I-am dat ordin, că destul am călcat eu pe la DNA și nu vreau să-mi văd și finii pe acolo. Peștii mari care au dat bani la arbitri nu au fost prinși, iar pe arbitrii corupți care au decis campionate nu i-au arestat pentru că ei fac asta în secret, dar Crăciunescu o să-i vadă și o să-i lichideze”, a declarat Becali.
Presa centrală a publicat, joi, stenograma unei discuții între Cristi Borcea și Vasile Avram, care a avut loc a doua zi după meciul Sportul – Dinamo, scor 0-2, din etapa a IV-a a Ligii I, și în care cei doi discută despre arbitrajul partidei din Regie și despre ceva ce acționarul FC Dinamo trebuia să-i timită șefului CCA.
În cadrul discuției, Avram îi cerea lui Borcea să-i trimită cât mai repede ceva ce nu a numit direct, iar acționarul FC Dinamo îl întreba despre cantitatea de care are nevoie președintele CCA. „Cincizeci, cât îți trebuie? Ce să faci cu zece… cincizeci… cât…”, l-a întrebat Borcea, iar Avram a răspuns: „Adu-mi cât poți tu. Dar cât mai repede, te rog!”.
Acționarul FC Dinamo a explicat, joi, că se referea la un cadou de nuntă constând în sticle de șampanie, pe care i l-a făcut fiului lui Avram, Marius.



Recomandări

Modernizarea „Drumului Talienilor” dintre Mălini și Borca se apropie de final. Șoldan: „Este o rută spectaculoasă”

Drumul Talienilor din Mălini, unul dintre cele mai spectaculoase trasee din județ va fi finalizat până cel târziu în aprilie
Drumul Talienilor din Mălini, unul dintre cele mai spectaculoase trasee din județ va fi finalizat până cel târziu în aprilie

Modernizarea “Drumului Talienilor” dintre Mălini și Borca se apropie de final. Șoldan: “Este o rută spectaculoasă”

Modernizarea “Drumului Talienilor” dintre Mălini și Borca se apropie de final
Modernizarea “Drumului Talienilor” dintre Mălini și Borca se apropie de final