Cotidianul Il Giornale a scris după partida pierdută de echipa AS Roma, pe teren propriu, scor 0-1, cu formația Udinese, în etapa a II-a a campionatului Italiei, că fundașul Cristian Chivu a fost la fel de încet ca un melc.
„A fost la fel de încet ca un melc și nu a reușit prea multe intervenții decisive. A fost depășit constant de Iaquinta”, a scris Il Giornale, care l-a notat pe internaționalul român cu 5,5.
Chivu, care a evoluat pe toată durata întâlnirii cu Udinese, a fost notat cu 5,5 de Datasport. „Este abil în jocul aerian, dar imprecis în ceea ce privește lansările în adâncime ale atacanților adverși”, a punctat agenția citată.
Internaționalul român a primit nota 6 în cotidianul Il Domani, în timp ce ziarul La Provincia di Lecco i-a acordat cea mai mare notă, 6,5.
„Am jucat ca o mare echipă și am făcut tot posibilul să câștigăm. Din punctul meu de vedere am jucat mai bine decât Udinese, dar am ratat mult. Am plătit pentru faptul că mulți jucători au lipsit de la formație în ultimele două săptămâni fiind prezenți la echipele naționale. Va trebui să ne revenim repede după acest eșec pentru a nu pierde contactul cu plutonul fruntaș”, a spus internaționalul român la finalul meciului cu Udinese.