Concernul suedez IKEA a sistat, deocamdată, investiția din orașul Gura Humorului, unde intenționa să construiască o fabrică de mobilă. Directorul Departamentului de informații din compania Swedwood International, din cadrul concernului IKEA, Ingrid Steen, ne-a confirmat că deocamdată „studiile nu sunt suficient de promițătoare pentru a continua”.
Conducerea IKEA a aprobat investiția de 45 de milioane de euro de la Gura Humorului la sfârșitul lunii mai 2006, orașul fiind selectat după analiza mai multor locații din țară.
Din cele 28 de hectare, cât ar fi trebuit să aibă noua unitate de producție, opt urmau să fie achiziționate de la proprietari particulari, iar 20 au fost puse la dispoziție de municipalitate. Suedezii intenționau să cumpere toată suprafața, dar primăria nu a fost dispusă să vândă.
Conform surselor noastre, IKEA a investit deja până acum circa un milion de euro în proiectele tehnice, plata firmelor de consultanță și avocatură din București, în proiectele și avizele pentru calea ferată internă.
Lucrările propriu zise ar fi trebuit să înceapă în primăvara anului 2007, iar fabrica de mobilă să fie recepționată în data de 1 septembrie 2007.
Aproape o mie de locuri de muncă pierdute dintr-un foc
Noua investiție ar fi însemnat 500 de locuri de muncă directe și alte 300 indirecte. Se pare că problema cu care s-a confruntat la Suceava liderul mondial în producția de mobilier a fost cea a materiei prime și litigiile pe fond forestier, de genul celui între Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Direcția Silvică, în urma căruia suprafețe mari de pădure sunt blocate la exploatare.
„Când se stabilește proprietatea asupra pădurilor atunci vom discuta”, se pare că au spus reprezentanții concernului suedez autorităților locale.
IKEA a fost prezent în România, în județul Suceava, încă din 1999, prin Swedwood Siret, fabrică de mobilier din lemn de rășinoase. Investiția de la Siret a fost de peste zece milioane de dolari, dar la sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Swedwood International a anunțat că închide fabrica și trimite imediat în „concediu plătit” toți cei 518 angajați.
„Compania nu a reușit să-și asigure o aprovizionare pe termen lung cu cantitățile de lemn suficiente necesare unei producții de mobilă integrate complet (fabrică de cherestea, componente, adică panouri încleiate) și pe scară mare. În consecință, condițiile pentru continuarea funcționării se consideră a fi foarte reduse atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”, ne-a informat conducerea Swedwood.
Dificultăți
IKEA a sistat și investiția de la Gura Humorului
