Îi vezi, te sperii, înțelegi



Am văzut cât de mult am putut din Campionatul Mondial al Cluburilor, ajuns în aceste zile în faza optimilor de finală. Am pierdut câteva din meciurile disputate la 4, ora României, dar și unul și jumătate din cele de seară, joia trecută, fiindcă eram în salăla concertul lui Tom Jones. Am scris pentru ziarul de sâmbătă un comentariu referitor la exploatarea chiar criminală a fotbaliștilor, iar ieri am citit și un comunicat oficial al Sindicatului fotbaliștilor profesioniști, care spunea ce scrisesem și eu, anume că FIFA și UEFA se șterg la fund cu legislația muncii și că sunt fotbaliști de la PSG care, dacă ajung în finala competiției, vor aduna 67 de meciuri într-un sezon!!! Și care nu vor avea parte de cele minimum 21 de zile de concediu prevăzute în contractul de muncă, fiindcă noul sezon bate la ușă. Vinovatul principal este, spune Sindicatul, domnul Gianni Infantino, președintele FIFA din 2016 încoace, un tip lipsit de scrupule, care se dedăla abuzuri infinit mai golănești decât șpăgile pe care le-au primit Blatter și Platini, care au făcut pușcărie: ăsta cică și-ar fi cumpărat din banii FIFA până și saltele acasă, ba și aparate de gimnastică! Una peste alta, până va intra la pârnaie, Infantino a dat peste cap tot fotbalul lumii, chestii precum Cupa Națiunilor ori Campionatul European desfășurat în 13 țări (!) fiind „invențiile” sale. Deloc retoric, pun întrebarea: așa-i că spaga din 13 țări e mai mare decât de la una singură pentru a organiza un turneu final? Trecând peste toate astea: fotbaliștii ăștia de la CM al cluburilor, veniți după campionate și cupe infernale, aleargă ca demenții, pe la 40 de grade, de zici că acușica își vor da duhul. Nu și-l dau, chiar dacă unii, caMessi, au 38 de ani! Pur și simplu, te sperii. Dar înțelegi și de ce fotbaliștii români nu vor putea niciodată ajunge la asemenea cluburi: la ei primează grijafață de propriile copite, nu devotamentul față de angajator! E groaznic de simplu. De fapt, doar groaznic.



Recomandări