Să vezi și să nu crezi!

Îi numeri pe degete!



A trecut și 15 iunie, ziua în care românii știutori de carte au evocat cu emoție, sfială și respect despărțirea pământească de Eminescu. Dacă s-au potolit negările violent iconoclaste, rămâne în circulație o întrebare aparent nevinovată – dar și ea insidios-contestatară: mai este Eminescu actual? Cu alte cuvinte, mai are rost să-i citim „măiastra carte”, să-l studiem în școală și să-l considerăm, prin operă, contemporanul nostru? Întrebarea nu-i deloc nouă. Îmi amintesc de ancheta cu titlul „Eminescu – actual/inactual” pe care o realizam la „Cronica veche” acum un sfert de veac. Pe atunci se punea în discuție însăși legitimitatea sondajului: cum adică „Eminescu – actual/inactual”, ce întrebare o mai fi și asta, doar răspunsu-i mai mult decât știut, scrie-n carte, „contemporanul nostru – Eminescu”! Acum, întrebarea este văzută ca necesară și revine frecvent, fiind pusă cu insistență mai ales de către tineri dascăli de limbă și literatură română. Care, în context, sugerează și răspunsul: Eminescu nu poate fi actual! Și nu se cuvine să-i așezăm printre cei care, din ignoranță și din dorința de a fi cât de cât și oricum luați în seamă, contestă caratele „Luceafărului poeziei române”. Îndoiala nu exclude buna credință. Devine păguboasă doar când denotă suficiență, aroganță, cultură firavă și incapacitate de a scruta în jur mai departe de lungul nasului (cazul junei profesoare Dușmănescu, care vrea să-l scoată pe Creangă și din școală, și din literatură, dacă s-ar putea și din mormânt). Rezervele față de opera eminesciană s-ar putea reduce rezumativ la una dintre propozițiile-cheie din mult discutatul număr al revistei „Dilema”: „Eminescu nu-mi spune nimic!” Formularea exactă și completă ar fi trebui să sune „Eminescu nu-mi MAI spunenimic!” – de aici încolo ne mai fiind vorba despre o negare oarbă a valorii operei, ci doar a inserției sale în contemporaneitate. Discuția în sine are legitimitatea ei și n-ar trebui înlocuită cu o afurisenie generală nutrită din „patriotism” ofuscat. Două sub-teme ale chestiunii pot fi evitate. Prima: receptarea superficială și festivistă – unanim cred, și definitiv dezavuată. A doua: actualitatea gazetăriei eminesciene, care-i incontestabilă și se întemeiază pe resurecția unor tare vestejite de condeiul celui mai mare gazetar român. Dacă evoluția societății ar fi fost alta, probabil că nici ecoul aprigei prestații gazetărești n-ar mai rezona atât de dramatic acum. Ne limităm, așadar, să căutăm temeiuri ale actualității în opera propriu-zisă (poezie, proză, teatru), domeniu în care se cuvine operat precaut și-n permanentă relaționare cu evoluțiile din literatura universală. Mai sunt Dante, Cervantes, Balzac, Schiller, actuali? În afara obligațiilor școlare, ce mobil ar putea determina coborârea din raft a „romanului național” „Manoil” de Bolintineanu, dar și a trilogiei „Wallenstein” a lui Schiller, amândouă cândva la mare modă? Accederea în universalitate o poate facilita monumentalitatea temelor (Homer, Goethe, Racine, Tolstoi, Eminescu), dar nu așează automat opera sub semnul actualității imediate. Multe dintre scrierile de răsunet în alte veacuri nu mai prezintă întâi de toate interes didactic – dar obligă la respectul cuvenit (exprimat în primul rând prin cunoaștere) câtă vreme fac parte dintre izbânzile tezaurizate în istoria culturii umane. Lumea n-a început și nu se sfârșește cu noi! Și opera lui Eminescu are, vrem nu vrem, caracter istoric, asemenea tuturor marilor creații ale umanității, iar istoricitatea nu lasă loc autonomiei atemporale. Numai în basme se poate vorbi despre tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte! Drept pentru care unii cercetători (I.F. Bociort) propun „ca termen corect pentru capodoperele artistice de primă mărime pe acela de «peren». Capodoperele nu sunt eterne, dar sunt perene, adică, au viață lungă. Cât de lungă? Pot tinde și către infinit. Depinde în bună măsură dacă-s „purtătoare ale unor valori mai mult sau mai puțin permanente” și, evident, dacă au strălucirea artistică aptă să le situeze cât mai aproape de zenitul creativității umane. Lirica de dragoste a lui Eminescu este și rămâne perenă datorită eternității prezumate a sentimentului, cât și modului particular în care a fost artisticește investigat. Numai că până și percepția eternului „te iubesc!” a început astăzi să capete conotații de nebănuit cândva, nu-i mai includ obligatoriu în relație pe „el” și „ea”! Nu văd nici un act de les-Eminescu dacă-l considerăm ilustru scriitor peren. Câți dintre scriitorii lumii se pot așeza sub blazonul perenității? Pefericiții și binecuvântații scriitori români astfel învredniciți îi numeri pe degete. Începând, desigur, cu Eminescu.



Recomandări

Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra

Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra
Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra

Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava

Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava
Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava