IGPR: Peste 320 de sancțiuni contravenționale pentru șoferi de autovehicule care transportau elevi



Peste 320 de sancțiuni pentru încălcarea legislației rutiere au fost aplicate de polițiști, miercuri, după controale la aproape 1.400 de autovehiculele destinate transportului de elevi, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Acțiunea polițiștilor rutieri, la care au participat și specialiști din cadrul Registrului Auto Român, s-a derulat la nivel național.
În urma verificării a 1.399 de autovehicule care efectuau transport de elevi, au fost aplicate 327 sancțiuni contravenționale, precizează sursa citată
Din numărul total de sancțiuni, majoritatea (97) au fost date pentru nefolosirea centurii de siguranță. Alte 34 – pentru defecțiuni tehnice, 24 – pentru folosirea telefonului mobil la volan, una – pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului, iar 168 – pentru alte fapte sancționate de legislația rutieră.
De asemenea, a fost reținut un permis de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.