IGPR: Peste 1.000 de sancțiuni aplicate conducătorilor de autovehicule pentru transport persoane



Peste 1.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, luni, conducătorilor de autovehicule destinate transportului de persoane în regim de taxi din Capitală și din șapte județe, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
IGPR precizează că polițiștii de la Rutieră au aplicat, în total, 1.024 de sancțiuni contravenționale, dintre care 115 pentru nerespectarea prevederilor legale privind activitatea de transport în regim de taxi, patru pentru neacordarea priorității pietonilor, trei pentru neacordarea priorității altor vehicule, 84 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, una pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 și 714 pentru nerespectarea altor norme rutiere.
Totodată, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 23 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, și au fost retrase 35 certificate de înmatriculare.
În șapte cazuri, s-a dispus imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul creat de defecțiunile tehnice constatate era major, evitându-se, în acest fel, producerea unor evenimente rutiere, potrivit IGPR.
Controalele, la care au fost verificate 2.466 de autovehicule, s-au desfășurat București și în județele Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Hunedoara și Iași, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul IGPR.
Polițiștii au urmărit verificarea respectării normelor legale care reglementează circulația pe drumurile publice, identificarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare și calitatea serviciilor.
S-a verificat, de asemenea, dacă sunt respectate normele legale ce reglementează activitatea de taximetrie, dacă inspecția tehnică periodică a fost efectuată în termen și dacă aparatele de taxat funcționează corect.
IGPR precizează că, în urma analizei accidentelor grave de circulație produse în semestrul I din acest an, s-a constatat că, la nivel național, s-au produs 56 accidente de circulație grave care au fost provocate de taxiuri și care s-au soldat cu decesul a cinci persoane și rănirea gravă a altor 53.
Principalele cauze ale accidentelor au fost neacordarea priorității pietonilor (23 de accidente, soldate cu 24 de răniți grav), neacordarea priorității vehiculelor (11 accidente, un mort și 10 răniți grav) și viteza mare (șase accidente, un mort și trei răniți grav).