IGPR: 132 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite în ultima săptămână



Un număr de 132 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS), printre care 40 cu mandat european de arestare, au fost găsite în ultima săptămână de polițiștii români și partenerii străini, în urma cooperării prin Biroul SIRENE din IGPR.
În perioada 2 – 8 februarie, au fost identificate, astfel, și 39 de autoturisme și documente, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Pe teritoriul României au fost găsite 84 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS, potrivit sursei citate.
Polițiștii au pus în aplicare 11 mandate europene de arestare și au depistat patru persoane dispărute și 44 căutate în vederea participării la o procedură judiciară, potrivit IGPR.
În același interval, tot pe teritoriul României, au fost identificate 26 de autoturisme căutate de către partenerii din Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. De asemenea, au fost găsite șase documente de identitate emise de alte state.
Autoritățile străine au identificat pe teritoriul lor 48 de persoane căutate de Poliția Română, dintre care 29 cu mandat european de arestare, patru semnalate ca fiind dispărute din România, iar 11, căutate pentru participarea la o procedură judiciară.
Tot în statele Schengen au fost găsite trei autovehicule semnalate de România în vederea indisponibilizării și patru documente de identitate emise de aceeași țară, potrivit IGPR.
Schimbul de date și informații suplimentare prin Biroul SIRENE se realizează ca urmare a cooperării dintre structurile specializate din cadrul Poliției Române (în special structurile de investigații criminale și cele de combatere a criminalității organizate) și partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen. Totodată, un aport important îl are și posibilitatea accesării simultane a datelor și informațiilor din bazele de date naționale, din Sistemul Informatic Schengen și din OIPC-INTERPOL.