Peste o mie de infracțiuni au fost constatate în perioada sărbătorii Rusaliilor, când aproximativ 11.300 de polițiști au fost prezenți pe principalele artere rutiere, în zona lăcașurilor de cult, a stațiunilor turistice și în zonele de agrement, informează, marți, Poliția Română.
Poliția Română a luat o serie de măsuri de suplimentare a echipajelor, în perioada 10 – 13 iunie, pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică.
Peste 11.300 de polițiști au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale. Din totalul polițiștilor aflați în misiune 6.800 au fost de la structurile de ordine publică, peste 1.500 de la rutieră, peste 730 de la investigații criminale, aproape 650 de la Poliția Transporturi, aproape 200 de la investigarea fraudelor, aproximativ 90 de la structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase, restul fiind de la alte formațiuni.
Pe parcursul celor patru zile, prin prezența activă în stradă, polițiștii au depistat peste 1.000 de infracțiuni, dintre care aproape 700 în flagrant. Totodată, peste 920 de persoane suspectate de săvârșirea de infracțiuni au fost prinse de polițiști, 65 dintre acestea fiind reținute sau arestate. În această perioadă, polițiștii au depistat 45 de persoane urmărite în temeiul legii.
Aproape jumătate dintre faptele despistate în acestă perioadă au reprezentat infracțiuni de natură judiciară, iar aproximativ 70 de cazuri au reprezentat infracțiuni de natură economică.
Polițiștii rutieri au acționat pentru asigurarea fluenței traficului rutier, prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație, constatând peste 23.500 de abateri de la normele rutiere.
De asemenenea, în această perioadă, polițiștii au depistat peste 5.500 de încălcări ale normelor de conviețuire socială, aproximativ 480 de abateri de natură economico-financiară și au confiscat bunuri în valoare de aproape 100.000 de lei.