Ignoranța și tupeul

Nimic nu mă supără mai tare decât propriile mele preziceri de rău. M-am autodepășit în cele mai pesimiste dintre toate alaltăieri, când în această rubrică (scrisă cu câteva ore înaintea începerii meciului cu Moldova) preconizam un joc leșinat, în dorul lelii. De fapt, ei, fotbaliștii, sunt cei care prin lehamitea vecină cu nesimțirea au surclasat până și cele mai negre viziuni ale oricui, nu doar ale mele. S-a văzut că echipa noastră e minunată, e sublimă, putem spune, numai că… lipsește cu desăvârșire, trei sferturi și mai bine din timp, până și într-un meci cu inexistenta echipă a Moldovei! Meteahna fiind străveche, aproape că nu ne mai miră. Cum nici atât nu ne surprinde tupeul cu care banda de neisprăviți se miră că lumea-i huiduie, în loc să le facă statui ca lui Hagi, probabil conform principiului (pe care mă mândresc a-l fi enunțat cu ani buni în urmă) care zice că „Ignoranța și tupeul / duc pe piscuri derbedeul”. Ceea ce uită ori nici nu au observat vreodată acești leșinați este că între „generația de aur” și „generația ratată” este exact diferența dintre statuie și o chestie de aia maro, chiar și cu moț! Peste toate tronează, exact ca moțul despre care fu vorba, declarațiile dinaintea meciului, precum și arțagul de după al muhaielelor absolute, alde „Guriță” și Tamaș, care se fac că nu văd distanța dintre ceea ce și-ar dori să fie și ceea ce sunt cu adevărat. Între cele 4-5 goluri pronosticate de Tamaș și ocaziile de a primi tot atâtea (cu contribuția lui decisivă!) în timp ce la fel de penibilii „atacanți” (mai mult la tibie decât la poartă!) nu reușeau măcar o fază mai acătării este o distanță la fel de mare ca aceea dintre „Guriță” și Ogăraru. Iar la urmă, aceiași golani, plus panarama supremă, Pițurcă, mai vin și-i jignesc și pe spectatorii din provincie care, cică, nu i-ar huidui la fel de apăsat ca bucureștenii. Bă, fraierilor, la cum jucați voi, v-ar huidui și eschimoșii care n-au văzut un meci în viața lor! La urmă, tot ca moțul ăla, apare și personajul „Sensibilu’”, întruchipat tot de „Guriță” care s-a pus pe behăit, uitând probabil până și de zicerea că gura (gurița!) bate fundu’. Sau că Dumnezeu nu dă cu parul. Că, adică, ar avea dreptul să fie măgar doar dacă ar fi măcar cu o idee mai bun decât Ogăraru. Dar când nu joci nimic, mai bine taci și te rogi să te uite mai întâi Pițurcă, apoi și publicul. Că dacă ăla iar îl convoacă iar ăsta iarăși joacă, s-ar putea să iasă și mai rău. Adică, pur și simplu, să nu mai vină nici un spectator. La ce v-ați gândit!?