igNOBEL

În lumea științei se cercetează, se studiază, se investighează. Laboratoarele dîrdîie, efectuând cele mai neașteptate analize și abordînd teme capabile să ne dezvăluie, pînă una – alta, propria și regretabila noastră ignoranță în materie. Oamenii de știință scotocesc non – stop, deplasînd continuu limitele cunoașterii către zenitul totalei despuieri de mister și al revelării ultimei necunoscute. Ochiul microscopului electronic scrutează fără încetare universul infinitului mic, iar teoreticienii întorc pe toate fețele teoriile marelui infinit; nimic nu rămâne în afara interesului oamenilor de știință! Sumedenie de fonduri se investesc pentru susținerea iscodirii autorizate chiar și acolo unde te aștepți mai puțin, cercetarea fundamentală primind tot timpul sprijinul cercetării aplicate. După cum se poate citi zilele acestea pe site – ul BBC, și în 2005 s-au acordat premiile igNOBEL. Particula ig nu vine, cum s-ar putea bănui, de la inginer, ci sugerează mai puțin onorantul ignobil – este vorba de cercetări…..bizare. Pentru care s-au cheltuit bani, s-a investit muncă super – calificată și s-au alocat zeci de pagini în publicațiile de specialitate. Premiul igNOBEL pentru pace a fost atribuit, de un exigent și prestigios juriu, echipei din Anglia care a investigat „procesele din creierii lăcustelor în timp ce respectivele insecte vizionau secvențe din filmul „Războiul stelelor”. Probabil că astfel s-au obținut importante rezultate utilizabile în gestionarea crizelor din zonele fierbinți ale conflictelor militare – adică, de ce să nu ținem seama și de reacțiile săltărețelor lăcuste? Pentru domeniul fizicii, s-au învrednicit de un igNOBEL doi australieni; ei au început încă din 1927 un experiment în care „o picătură de smoală cade într-o pîlnie la fiecare 9 ani”. Din păcate, unul dintre experimentatori a răposat după cea de-a doua picătură, așa că premiul i-a revenit integral fericitului supraviețuitor John Maidstone. Greu de bănuit finalitatea acestei investigații științifice insolite; oricum, o zonă de interes ar putea-o constitui administrația iadului, unde, eventual, gestionarea smoalei lichefiate s-ar maximaliza prin urmărirea riguroasă a proiecției în timp. Tot unor cercetători australieni li s-a atribuit și igNOBEL-ul din domeniul biologiei. Echipa de la antipozi a izbutit să catalogheze, în laborator, „mirosul produs de 131 specii de broaște aflate sub stres”. Nu se detaliază și categoriile de stres la care au fost osîndite batracienele – eventual, vor fi fost obligate la vizionarea jurnalelor TV de la ora 17, ori, culmea sadismului, chiar emisiunea „Vacanța mare”. Un grup de savanți din Minnesota, răsplătiți cu premiul pentru chimie, au studiat „dacă oamenii înoată mai repede în apă sau în sirop de zahăr”. Ignoranți cum suntem, am fi tentați să minimalizăm însemnătatea cercetării punând întrebarea parșivă „ei, și ce-i cu asta?” IgNOBEL-UL din zona agriculturii s-a decernat studiului „semnificația pantalonilor explozivi ai Dlui Richard Bukley; reflecții asupra unei schimbări în tehnologia agricolă neozeelandeză”. Cum (iarăși, ignoranța!) nu prea vedem care ar putea fi legătura între nădragii lui Bukley și recolta de păpușoi, promitem să citim cu atenție studiul în chestie, care a fost publicat, recent, într-o prestigioasă revistă științifică. Deci, vom reveni. În fine, premiul Fluid Dynamics a răsplătit îndelungata trudă a unui neamț din Bremen și a unui maghiar din Budapesta, cu tema „presiuni produse la defecația pinguinilor”. Ceea ce va duce, oare, la montarea unor supape de supra – presiune în fundulețele simpaticilor pinguini? Îngustimea viziunii noastre și lipsa totală de imaginație prospectivă în materie de digestie aviară explozivă nu ne permite să întrezărim alte aplicații practice ale studiului premiat. Dar, cine mai știe? Știința merge vijelios înainte – doar ne aflăm în veacul XXI!