Calendarul popular

Ignatul porcilor



Ziua de 20 decembrie este consemnată în calendarul popular ca Ignatul porcilor
Ziua de 20 decembrie este consemnată în calendarul popular ca Ignatul porcilor

Ziua de 20 decembrie, consemnată în calendarul popular ca Ignatul porcilor, este o sărbătoare închinată unei divinități solare și vegetale, care a preluat numele și data de celebrare a unui sfânt creștin, Ignatie Teofanul.
O sărbătoare cu interferență de datini creștine, cu cele de factură populară
„În această zi – scrie etnograful Mihai Camilar în lucrarea intitulată „Calendarul popular bucovinean: punte peste veacurile misterului existenței” (Editura Mușatinii, Suceava, 2012) – în comunitățile tradiționale avea loc sacrificiul ritual al porcului, un substitut al unei zeități precreștine a vegetației, divinitate care murea și învia la solstițiul de iarnă”.
Și astăzi, în lumea satelor, porcul este sacrificat de Ignat, sărbătoare cu interferență de datini creștine, cu cele de factură populară.
După sacrificare, spune etnograful bucovinean, „se pârlește animalul simbolizând prin aceasta moartea prin incinerare a divinității precreștine, apoi i se taie coada și urechile, care sunt consumate pe loc de către copii, care încalecă animalul sacrificat”. Apoi se taie capul și picioarele, din care se pregătesc răciturile (piftia), după care se face tranșarea totală a porcului. La tăierea capului se incizează pe frunte semnul crucii, pentru alungarea spiritelor malefice, iar cu o parte din sângele adunat se marchează semnul crucii și pe frunțile copiilor din familie.
Practici cu caracter magic, reprezentări ale unui străvechi scenariu de înnoire a timpului
„Dacă splina este lungă și mai groasă către coadă – scrie Mihai Camilar – se zice că iarna va fi grea către sfârșit, și invers, dacă splina este mai groasă către partea de sus.”
Femeile satului preparau cu ocazia tăierii porcului o alifie din diverse organe, „pe care o foloseau în vrăjile de peste an, în special în cele de dragoste și cele pentru potență”.
Dacă în inima porcului sacrificat se găsea mult sânge închegat, era semn de mare bucurie, întrucât se credea că gospodarul va avea noroc la bani.
Urma, desigur, pomana porcului, când toți ai casei, vecinii și cei care au ajutat la sacrificarea, tranșarea și prepararea porcului se înfruptau din belșugul de carne.
„Aceste practici cu caracter magic – spune Mihai Camilar – erau de fapt reprezentări ale unui străvechi scenariu de înnoire a timpului în preajma solstițiului de iarnă, care până în secolul al XX-lea au reprezentat o prelungire și chiar o resemnificare a simbologiei originare”.