Angajații Ministerului Administrației și Internelor (MAI) vor primi în luna decembrie salarii reduse cu 30% dacă programul de disponibilizare a polițiștilor nu va fi derulat, a declarat, luni, la Guvern, ministrul de resort, Traian Igaș.
„Trebuie să rețineți următorul lucru: dacă nu facem aceste disponibilizări, salariații MAI vor primi în decembrie cu 30% mai puțin la salariu”, a spus Igaș, într-o discuție cu jurnaliștii privind programul de disponibilizare a polițiștilor.
Camera Deputaților nu a adoptat, marți, proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, fiind înregistrate 150 de voturi „pentru”, 132 „împotrivă” și opt abțineri. Pentru adoptare ar fi fost necesare 167 de voturi favorabile.
Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui act normativ. Anterior, proiectul a fost respins de Senat.
În ședința de miercuri a Guvernului, premierul Emil Boc a cerut ministrului Igaș o analiză a posibilelor variante alternative de restructurare a ministerului.
Proiectul privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al MAI pe anul 2011 prevede că numărul de posturi ocupate de polițiști, cadre militare în activitate, soldați și gradați voluntari, preoți militari, funcționari publici și personalul contractual din MAI se va reduce la nivelul ordonatorilor de credite astfel încât să asigure, pentru 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare și în numărul maxim de posturi aprobate.
Bugetul Ministerului Administrației și Internelor pentru acest an este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB, acesta prevăzând totodată și disponibilizarea a 18.000 de angajați în 2011, în două etape.