Igaș spune că la întâlnirea cu sindicaliștii va încerca găsirea de soluții în măsura posibilității



Traian Igaș a declarat, marți, la începutul întâlnirii cu reprezentanții sindicatelor, că se va încerca găsirea unor soluții „în măsura în care se poate” la problemele semnate de polițiști, ministrul subliind că din postura de membru în echipa exectivă lucrurile sunt mai dificile uneori.
Reprezentații sindicatelor polițiștilor și personalului contractual din MAI participa, marți, la o întâlnire de lucru cu ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, la sediul ministerului.
Ministrul Traian Igaș a precizat că aceasta este prima întâlnire în echipă completă dintre conducerea MAI și reprezentanții sindicatelor și că este „normal și bine” să existe un dialog între aceștia în contextul în care cu totii apără interesele MAI.
„Una este să fii în Executiv și alta este să critici”, a spus Igaș, el adăugând că este totuși nevoie și de critică uneori, și de semnalările sindicaliștilor.
La ședința de lucru de marți după-amiază participă și șeful Poliției Române, Liviu Popa, secretarii de stat Ioan Dascălu și Marian Tutilescu, precum și adjunctul șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică, Lucian Guran.
Polițiștii protestează de două zile la sediul MAI, amenințând cu acțiuni ample și cu faptul că fiecare angajat va face plângere penală împotriva ministrului Traian Igaș, pentru abuz în serviciu în cazul deciziei de reducere a normei de hrană.
Protestele au fost declanșate după ce norma de hrană a fost redusă, sindicaliștii susținând că m-sura este ilegală.
Președintele SNPPC, Marin Gruia, a declarat, luni, că măsura de reducere a normei de hrană este ilegală, pentru că în acest sens a fost emisă o notă, nu un act administrativ.
La protestul din Capitală de luni a fost prezent și președintele Federației Europene a Sindicatelor din Poliție (EPU), Gerrit Van Der Kamp, care i-a asigurat de sprijinul tuturor sindicatelor europene din poliție.
O delegație a SNPPC a discutat, joia trecută, cu ministrul Internelor, Traian Igaș, și cu șeful Poliției Române, Liviu Popa, despre restructurările din MAI și despre reducerea normei de hrană.
Liderul SNPPC, Marin Gruia, a anunțat, la finalul întâlnirii, că a propus conducerii MAI suspendarea la cerere din activitate a unor polițiști, pe o perioadă de doi-trei ani, pentru evitarea disponibilizărilor. În ceea ce privește reducerea normei de hrană, Gruia spunea atunci că pe indicatorii de plată din prima parte a anului nu s-au făcut disponibilizările prevăzute în buget, astfel că reprezentanții MAI au fost nevoiți să recurgă la această măsură, care este provizorie.
La rândul său, lderul Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu, declara că reducerea normei de hrană va afecta peste 100.000 de persoane, adică pe toți angajații MAI.
Disponibilizările din Ministerul Administrației și Internelor vor începe în aproximativ 30 de zile, a anunțat, tot joia trecută, ministrul Traian Igaș, precizând că după studierea și rectificarea organigramelor toate posturile vor fi scoase la concurs și ulterior ocupate.
Igaș a amintit că bugetul pe anul 2011 obligă conducerea MAI să recurgă la restructurări, procesul fiind îngreunat de faptul că legea privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al ministerului pe anul 2011 a fost respinsă în Parlament.
Ministrul a mai spus că până în 3 iunie speră să se încheie analiza organigramelor de personal și ca acestea să fie îmbunătățite, inclusiv să devină mai flexibile, mai comprimate și să se reducă numărul de posturi din Aparatul central. Igaș a adăugat că la finalul acestui proces scopul este ca din cei aflați în misiune în stradă să nu dispară niciun post.
În ceea ce privește reducerea normei pentru hrană în luna iunie cu 550 de lei, ministrul a spus că diferența va fi redată polițiștilor în trimestrul trei, asigurând că există prevederi bugetare în acest sens.
Ministrul a mai subliniat că, potrivit Notei-raport aprobate în 1 iunie, măsura acordării a 130 de lei din valoarea financiară a normei de hrană pentru lucrătorii MAI va fi aplicată numai în luna iunie, urmând ca din trimestrul III al anului în curs să se acorde diferența aferentă.