Igaș: România a făcut ce trebuia pentru aderarea la Shenghen, decizia e politică, să fim optimiști



Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, marți, că România a îndeplinit toate clauzele asumate în fața partenerilor europeni în ceea ce privește securizarea frontierelor, el precizând că decizia privind aderarea este politică și îndemnând la optimism.
„România și-a îndeplinit toate clauzele asumate în fața partenerilor europeni în ceea ce privește securizarea frontierelor. Acest lucru îl spune și ultimul raport primit la MAI, am îndeplinit securizarea frintierelor”, a spus Igaș.
El a arătat că decizia aderării României la Shenghen este una politică și a precizat că, în opinia sa, statele care în acest moment sunt reticente, respectiv Germania și Franța, vor evalua mai bine declarațiile din scrisoarea trimisă CE.
‚Știm că este o decizie politică. Haideți să așteptăm cu speranță anul viitor, la început, când decizia se va lua în Consiliul JAI. E nevoei de consens, dar eu cred că, într-un final și statele care sunt mai rezervate vor evalua mai bine aceste declarații, scrisori, și eforturile României, care nu sunt mici, să fie luate în considerare”, a spus Igaș.
El a mai spus că nu cred că este normal să se extindă solcitările și condiționalitățile și că, în acest sens am avut discuții cu toate țările reprezentate în forumul Salzburg, are au asigurat România că i se va cere același lucru care s-a solicitat ultimelor țări care au aderat.
Întrebat dacă are de gând să își aume prin demisie un eventual eșec, Igaș a catalogat întrebarea drept „răutăcioasă”, el subliniind că „ceea ce trebuia să facă MAI, a făcut”.
„De aici încolo, haideți să privim cu optimism”, a spus Igaș.
El a arătat că a avut discuții la Burexelles cu înalți oficiali și a pirimit asigurări că Românaia va fi primită în spațiul Shenghen fără alte condiționallități.
„Când s-a început demersul de aderare, ni s-au cerut să securizăm frontierele. Am făcut. În baza raportului pe care îl avem, sperăm ca în 2011, la termenul convenit, să devenim o țară cu drepturi depline din punct de vedere al libertăților în Shenghen”, a spus Igaș.
Miniștrii de Interne ai Franței și Germaniei au transmis CE o scrisoare prin care se solicită amânarea aderării României, dar și a Bulgariei, la Schengen, solicitarea fiind de asemenea adresată președinției belgiene a UE și Ungariei, care va prelua președinția, au declarat surse europene. Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un demers franco-german adresat atât Comisiei Europene, cât și președinției belgiene în exercițiu a UE, precum și viitoarei președinții ungare a Uniunii, al cărei mandat va începe la 1 ianuarie 2011.
Miniștrii de Interne ai Germaniei și Franței au apreciat, în scrisoarea transmisă CE, că decizia privind aderarea României și Bulgariei la Schengen ar trebui discutată „când cele două state vor începe progrese ireversibile în lupta împotriva corupției, a criminalității organizate și a reformei”.
„Nu sunt reunite toate condițiile pentru aderarea celor două țări la Spațiul Schengen”, scriu cei doi miniștri în scrisoarea obținută de RFI România.