Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a afirmat, marți, la Alba Iulia, în cadrul festivităților dedicate Zilei Pompierilor din România, că pompierii români trebuie să aibă ca obiectiv principal „menținerea la cote înalte a încrederii populației”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Dragi pompieri, vreau să subliniez, în calitate de ministru și de cetățean, cel mai important atribut al dumneavoastră: încrederea. Încrederea pe care cetățenii acestei țări o au în pompieri, încrederea pe care partenerii v-o acordă, încredere pe care ați câștigat-o prin acțiuni decisive în situații de urgență. Pentru dumneavoastră, pompierii români, acesta trebuie să fie obiectivul principal: menținerea la cote înalte a încrederii populației. Sunt sigur că veți atinge acest obiectiv prin fiecare misiune la care participați, care înseamnă vieți și bunuri salvate, oameni feriți din calea intemperiilor, victorii în lupta cu flăcările. Știm cu toții că, pentru dumneavoastră, acest lucru înseamnă doar datorie împlinită”, a spus Igaș.
Ministrul de Interne le-a reamintit celor aproape 350 de pompieri participanți la festivitățile dedicate Zilei Pompierilor din România că au „o misiune nobilă”, aceea „de a sări în ajutorul semenilor ori de câte ori viața sau bunurile lor sunt puse în pericol”.
„În îndeplinirea acestei misiuni, colegi ai dumneavoastră au plătit chiar prețul suprem. Spre ei se îndreaptă, în această zi de sărbătoare, respectul și recunoștința noastră. Sacrificiul eroilor pompieri înalță, dar și obligă. De aceea, am încredere că vă veți păstra și pe mai departe renumele de salvatori, acționând cu profesionalism și dăruire în misiunile încredințate”, a afirmat Igaș.
Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a participat, marți, la festivitățile dedicate Zilei Pompierilor din România organizate în municipiul Alba Iulia. Traian Igaș a fost însoțit de șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonelul Marcel Sorin Lucaciu.
Festivitățile organizate la Alba Iulia pentru a marca Ziua Pompierilor din România au cuprins un ceremonial militar, urmat de o defilare la care au participat peste 350 de pompieri și colaboratori ai acestora și circa 30 de autospeciale de intervenție, unele dintre acestea achiziționate în cadrul unor proiecte finanțate cu fonduri de la Uniunea Europeană.
În cadrul festivităților au fost prezentate tehnica și echipamentele de intervenție ale pompierilor și au fost realizate exerciții demonstrative.
Din cauza festivităților organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Pompierilor din România, circulația rutieră în zona cartierului Cetate a fost închisă pe Bulevardul „1 Decembrie 1918” din fața Parcului Unirii, între Casa de Cultură a Sindicatelor și Hotel Cetate.