Igaș: PDL a făcut greșeli care s-au întors împotriva partidului, nu a cetățenilor



Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a afirmat, vineri, în cadrul Conferinței Județene a PDL Prahova, că PDL a făcut lucruri corecte și de bun simț, însă a făcut și greșeli care s-au întors împotriva partidului, nu împotriva cetățeanului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Igaș a afirmat, în discursul său ținut în fața câtorva sute de delegați la Conferința PDL Prahova, că măsurile pe care le-a luat PDL, ca partid aflat la guvernare, sunt „cele mai corecte pe care un guvern, în perioadă de criză, putea să le ia”.
Igaș a spus că PDL a făcut și greșeli, însă numai cine nu muncește nu greșește.
„Greșelile pe care le-a făcut PDL s-au întors împotriva partidului, nu împotriva cetățeanului” a spus Igaș, adăugând că PSD nu a făcut altceva decât să vândă țara pe bani puțini oameilor din străinătate.
Traian Igaș i-a îndemnat pe reprezentanții PDL prezenți la conferință să meargă în teritoriu și să spună că PDL a făcut ceea ce trebuie.
„Am făcut lucruri corecte și lucruri de bun simț”, a mai spus Igaș.
La Ploiești, are loc vineri Conferința județeană de alegeri a PDL Prahova, organizație condusă de președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase.
La eveniment participă, printre alții, premierul Emil Boc, ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, ministrul Educației, Daniel Funeriu, liderul deputaților democrat-liberali Mircea Toader, precum și deputalul Sever Voinescu.