Ministerul Administrației și Internelor face demersuri pentru acordarea a 20 la sută din restanțele pentru norma de echipament pentru anul 2011, normă de care beneficiază aproximativ 80.000 din totalul de 130.000 de angajați ai MAI, a anunțat, miercuri, ministrul Gabriel Berca.
Berca a anunțat, într-o conferință de presă la Ploiești, că la o rectificare de buget ulterioară va încerca să găsească soluții pentru a plăti întreaga restanță, precizând că pentru fiecare angajat norma de echipament aferentă este de 2.000 de lei.
Ministrul Administrației și Internelor a mai anunțat, la Ploiești, că aproximativ 1.800 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție de la Câmpina și Cluj-Napoca vor fi angajați în structurile Ministerului Administrației și Internelor, începând cu luna mai a acestui an, după ce încadrarea lor ca salariați ai MAI a fost amânată câteva luni.
Berca a precizat că din 17 aprilie vor începe procedurile de angajare, iar în 2 mai toți absolvenții promoției 2011 vor fi încadrați pe posturi, cei mai mulți dintre aceștia urmând să lucreze în structurile de poliție din mediul rural, unde există deficit de polițiști.
Concursul pentru încadrarea în sistem a celor 2.300 de absolvenți ai școlilor de poliție va începe după Paște, anunța, în 25 martie, ministrul de Interne, Gabriel Berca, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, precizând că în două luni 80 la sută dintre aceștia vor deveni activi.
Ministrul preciza că în ultimii ani nu a fost făcută o valoare a necesarului de absolvenți din școlile de poliție, astfel că în unii ani au fost prea mulți, în alții prea puțini.