Igaș, după Consiliul JAI: Olanda și Finlanda au ignorat valori des invocate – parteneriat, încredere



Olanda și Finlanda au ignorat valori precum încredere, parteneriat și responsabilitate, des invocate atunci când sunt definite principiile de funcționare ale spațiului Schengen, a declarat ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, la finalul reuniunii Consiliului JAI de joi.
Discuțiile de joi au reprezentat un moment de cumpănă, nu doar pentru România și Bulgaria, dar și pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei, a spus Traina Igaș, într-o declarație de presă la finalul Consilului JAI.
Ministrul Administrației și Internelor a apreciat însă faptul că marea majoritate a statelor membre nu s-au mărginit la a recunoaște îndeplinirea tuturor cerințelor de aderare la spațiul Schengen de către România și Bulgaria, dar au dorit să-și exprime și dezacordul pentru impunerea unor cerințe suplimentare celor două țări candidate, fapt care echivalează cu schimbarea regulilor în timpul jocului, potrivit unui comunicat transmis de MAI.
Demnitarul român a mulțumit președinției poloneze „pentru hotărârea cu care a acționat pentru respectarea valorilor și normelor europene”.
Ministrul Igaș a precizat că, în perioada următoare, va continua discuțiile cu Haga și Helsinki pentru găsirea unui compromis, exprimându-și speranța că Olanda și Finlanda vor avea „o reacție promptă și constructivă”.
Președinția poloneză a UE a anunțat că două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen, arătând că România și Bulgaria au primit promisiunea, la data aderării la UE, că dacă îndeplinesc condițiile necesare vor fi admise în Schengen, însă „promisiunea a fost încălcată”.
„Astăzi, două state membre au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind extinderea Schengen. Acest lucru ne duce la o concluzie tristă în privința încrederii reciproce între statele membre”, a declarat Jerzy Miller, ministrul polonez de Interne, joi, la Bruxelles.
„La data semnării Tratatului de aderare, România și Bulgaria au primit promisiunea că, dacă îndeplinesc condițiile necesare, vor fi admise în Spațiul Schengen. Știm din aprilie că au îndeplinit condițiile. Azi, promisiunea a fost încălcată”, a mai spus ministrul polonez.