Ministrul de Interne, Traian Igaș, a declarat, luni, că declarațiile liderului PNL Crin Antonescu potrivit cărora criticile aduse judecătorilor de către șeful statului sunt „un temei de declanșare al procedurii de suspendare a președintelui” reprezintă „declarații politice” și un lucru „aberant”.
„Crin Antonescu s-a trezit și el într-o zi mai de dimineață și și-a dat seama că trebuie să facă declarații politice. Aberant, ca de fiecare dată”, a spus Igaș.
Igaș a făcut aceste comentarii înainte de ședința BPN al PDL.
Criticile aduse judecătorilor de către președintele Traian Băsescu sunt „un temei de declanșare al procedurii de suspendare a președintelui”, a declarat, duminică, președintele PNL Crin Antonescu, spunând că a reacționat la trei zile după eveniment din cauza unui „șoc”.
Antonescu a explicat ziariștilor de ce a criticat afirmațiile lui Băsescu duminică, la trei zile de la eveniment. „Vă mărturisesc foarte sincer, obișnuit cu tot felul de acțiuni, declarații ale lui Traian Băsescu neconforme cu spiritul unui stat de drept, am crezut că totuși lucrurile acestea au o limită, nu mai are cum să ne surprindă. Ce s-a întâmplat joi este de o asemenea gravitate, încât pentru noi a fost un șoc”, a explicat Crin Antonescu.
„Ceea ce a făcut Traian Băsescu este complet inacceptabil într-un stat de drept și este un motiv, un temei de declanșare a procedurii de suspendare și ulterior de demitere”, a spus într-o conferință de presă Crin Antonescu, arătând că PNL va fi parte „a inițierii acestei proceduri imediat ce va avea șansa politică să fie transpusă în realitate”, adică după alegerile parlamentare.
Crin Antonescu a apreciat că procedura de suspendare a președintelui va fi declanșată „când va exista conjunctura politică, pentru că un asemenea demers să aibă șanse de reușită să ajungă la judecata supremă în astfel de cazuri”, adică „judecata alegătorilor într-un referendum”.
Liderul PNL a estimat că acest lucru va fi posibil „cel târziu și cu siguranță după alegerile parlamentare, când România va avea un parlament legitim”.
Președintele Traian Băsescu le-a spus, joi, magistraților, la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, că este „o veselie” în adoptarea hotărârilor împotriva legilor aprobate pentru diminuarea veniturilor unor categorii de personal, procesele care vizează astfel de cauze „merg șnur”, în timp ce alte procese întârzie cu anii.
De asemenea, el a declarat, joi, că a primit o scrisoare din partea CE prin care Comisia informează că nu va mai finanța din bani europeni un proiect privind construcția unui tronson de autostradă deoarece câștigătorul licitației a fost desemnat de către o instanță judecătorească.
„Noi nu vă mai finanțăm proiectele în care justiția a stabilit cine este câștigătorul”, a prezentat Traian Băsescu mesajul primit de la Bruxelles.
El a adăugat că reacția CE este una de neîncredere privind modul în care se câștigă licitațiile în instanță, în pofida deciziilor luate de comisiile de specialiști, care adesea sunt supervizate de către Bruxelles în stabilirea câștigătorilor.
„S-a mers prea departe”, a arătat președintele.