Igaș: Circa 350 de polițiști de frontieră își vor pierde posturile după înființarea Gărzii de Coastă



Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, susține că aproximativ 350 de polițiști de frontieră de la patru inspectorate județene își vor pierde posturile în urma constituirii Gărzii de Coastă, prin „unificarea” celor patru inspectorate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vizita mea la Constanța s-a vrut, pe de o parte, o vizită în care să stau de vorbă cu reprezentanții structurilor noastre în teritoriu pentru a analiza fenomenele la nivel local, la nivel județean. Sunt lucruri pe care putem să le îmbunătățim, sunt lucruri pe care trebuie să le aducem în prim-plan, iar a doua problemă pe care o am în vedere la Constanța este cea de a mă deplasa la sediul SCOMAR (n.r. – proiectul de monitorizare și control al coastei Mării Negre) și de a ieși în larg, de a vedea cum funcționează acest concept în ideea că nu peste mult timp vom trece prin Guvern constituirea Gărzii de Coastă, prin unificarea a patru inspectorate județene de poliție de frontieră. Practic, încercăm să fim mai eficienți și, totodată, încercăm să diminuăm anumite cheltuieli, iar prin unificarea celor patru inspectorate județene practic reducem cu aproximativ 350 de posturi, care nu se vor mai regăsi în noua structură și aici cred că este un lucru important pentru că vom avea cheltuieli mai puține”, a declarat, joi, ministrul de Interne.
El a menționat că probabil vor pleca din rândurile Poliției de Frontieră „cei care nu au avut eficiență”.
Traian Igaș a mai spus că aproximativ 3.000 de posturi de poliție comunală vor fi desființate în acest an, dar nu a oferit și o dată la care va începe realizarea acestui proces.
„Suntem singura țară din Uniunea Europeană care mai avem posturi de poliție, posturi înființate în 1969, o dată cu reorganizarea administrativ-teritorială. Avem 2.885 de posturi de poliție comunale care creează foarte mare gaură în bugetul Ministerului Administrației și Internelor și încercăm să eficientizăm activitatea polițiștilor, a jandarmilor în teritoriu. Vor fi restructurate din 2011, dar am să vă spun mai multe la momentul potrivit pentru că e un concept la care lucrăm, iar atâta vreme cât acest concept nu este definitivat nu pot să dau o formă finală”, a mai spus ministrul Administrației și Internelor.
Traian Igaș s-a întâlnit, joi, la sediul Prefecturii Constanța, cu reprezentanții structurilor Ministerului Administrației și Internelor din județul Constanța.