Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, joi, la Sibiu, că toate inspectoratele de Poliție din țară vor fi verificate atât în acest an, cât și în anul 2011 și fiecare raport de analiză a activității va fi discutat „punctual”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Urmează să analizez fiecare inspectorat. Și în acest an, și în 2011 vom face o evaluare a IPJ-urilor. Când vom avea la nivelul fiecărui IPJ un raport clar, îl vom analiza punctual. Am făcut până acum la IPJ Neamț, Arad și Bistrița”, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul de Interne.
Întrebat dacă în urma raportului de la IPJ Neamț va fi schimbată întreaga conducere de acolo, Igaș a răspuns că este convins că sunt necesare „modificări în conducerea IPJ Neamț” și a precizat că redobândirea „credibilității” polițiștilor este importantă, de aceea va trebui să meargă „până la capăt” cu ancheta în acest caz.
„Categoric, atunci când toate măsurile vor fi finalizate, cred cu convingere că va trebui să facem modificări în conducerea IPJ Neamț și vom vedea, la momentul potrivit, cine va lua conducerea. Ceea ce vreau să transmit este că ne preocupă siguranța cetățeanului, că ne preocupă credibilitatea fiecărui polițist și cred că remedierea imaginii pe care o avem acum ține în primul rând de noi. Trebuie să mergem până la capăt, pentru a recâștiga credibilitatea Poliției”, a declarat Igaș.
În plus, Igaș a afirmat că demiterea fostului șef al Poliției Române, Petre Tobă, „are legătură cu ce s-a întâmplat la Neamț”, dar a anunțat că vor urma și alte demiteri.
„Măsurile luate sunt corecte și echilibrate, luate în urma unei stări de fapt găsite. Demiterea lui Tobă are legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Neamț, pentru că nu este permis nici unui angajat al Ministerului de Interne să tolereze asemenea fapte, care înțeleg că erau cunoscute de mai mult timp. Cei care au trebuit să plătească într-o primă fază au plătit, dar vor urma și alții”, a declarat Igaș.
Ministrul de Interne, Traian Igaș, procurorul general al României, Laura Codruța Koveși, și noul șef al Poliției Române, chestorul Liviu Popa, au participat, la Sibiu, la o întrunire regională pe probleme de combatere a evaziunii fiscale și a contrabandei.
Corpul de Control al ministrului Internelor a început verificările la IPJ Neamț în urma asasinatului din 14 noiembrie și după ce șeful comisarul șef Aurelian Vasea Șoric a fost acuzat că ar „pactiza” cu lumea interlopă.
La scurt timp după asasinat, Dan Valentin Fătuloiu, șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, i-a propus ministrului de Interne, Traian Igaș, schimbarea din funcție a șefului Poliției Neamț, comisar-șef Aurelian Șoric-Vasea, pentru management defectuos. Cererea de destituire a lui Șoric a venit ca urmare a faptului că presa locală a relatat că inspectorul șef Șoric ar avea o relație de amiciție cu frații Mararu.
În urma scandalului de la Neamț, ministrul Internelor, Traian Igaș, i-a demis, marți, atât pe șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică Dan Valentin Fătuloiu, cât și pe șeful Poliției Române, Petre Tobă.
Igaș preciza că a propus premierului eliberarea din funcții a celor doi în urma analizei evenimentelor din ultimele zile de la Piatra Neamț.
El anunța, marți, că șeful IPJ Neamț Aurelian Șoric a fost eliberat din funcție, la cererea acestuia.
Noul șef al Poliției Române, Liviu Popa, preciza, miercuri, că Aurelian Șoric a demisionat din funcția de șef al IPJ Neamț încă de vineri, 19 noiembrie, dar că acest lucru nu a fost făcut public pentru ca activitatea Inspectoratului să poată fi reorganizată în liniște.
Comisarul șef Dorel Manole a fost numit la conducerea IPJ Neamț, în locul lui Aurelian Șoric.