Ministrul de Interne, Traian Igaș, a anunțat, marți, că a solicitat eliberarea din funcție a secretarului de stat, Dan Fătuloiu, și a șefului Poliției Române, Petre Tobă, în urma verificărilor declanșate în scandalul de la Piatra Neamț, precum și că șeful poliției nemțene, Aurelian Șoric, și-a depus demisia.
„În urma analizei evenimentelor din ultimele zile de la Piatra Neamț, am demarat verificări, iar în urma acestor verificări, astăzi (marți-n.r.), am prezentat primului-ministru propunerea de eliberare din funcție pentru secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu și pentru chestorul Petre Tobă, șeful Poliției Române. Cererea a fost acceptată de primul-ministru”, adeclarat, marți, ministrul Administrației și Internelor Traian Igaș.
Totodată, Traian Igaș a spus că așteaptă ca acei șefi de post, care afirmau că-și dau demisiile dacă Aurelian Șoric va fi demis din funcția de șef al IPJ Neamț, „să se țină de cuvânt” și să demisioneze.
„Șeful IPJ Neamț Aurelian Șoric a cerut eliberarea sa din funcție, cerere care a fost acceptată. Mă aștept acum ca acei șefi de post de la Neamț, care spuneau că își vor da demisia, dacă pleacă Șoric să facă și ei același lucru”, a adăugat Igaș.
Traian Igaș a subliniat că ia soluții echilibrate, precizând că a venit la Ministerul Administrației și Internelor să facă ordine, „nu să stea cu mâinile încrucișate”.
„Sun un șef echilibrat și voi lua decizii echilibrate (…). Am venit în acest minister să fac ordine, n-o să stau cu mâinile încrucișate. Sunt la început de drum, am început un proces de reformă pe care îl voi continua, împreună cu cei numiți astăzi”, a mai spus Traian Igaș.
Ministrul a anunțat că Liviu Popa, șeful Direcției Generale Anticorupție din MAI, va prelua postul de șef al Poliției Române, în locul lui Petre Tobă, iar Ioan Dascălu, atașat de afaceri interne la Ambasada României de la Londra, pe cel al secretarului de stat în MAI, în locul lui Dan Fătuloiu.
Scandalul de la Neamț a izbucnit după ce, în 14 noiembrie, Gheorghiță Mararu, lider al lumii interlope nemțene, a fost asasinat într-o cafenea din Piatra Neamț de Cristian Chilat. Imediat după incident, presa a relevat legătura dintre victimă, familia acesteia și șeful IPJ Neamț, Aurelian Vasea Șoric.
În 16 noiembrie, comisarul șef Aurelian Șoric, declara, într-o conferință de presă, referitor la acuzațiile potrivit cărora ar avea legături cu gruparea Mararu, că nu a avut nicio legătură cu familia Mararu, susținând, cu ochii înlăcrimați, că presa își bate joc de familia lui.
„Nu am nicio legătură cu familia Mararu. Am avut o relație cât se poate de firească. De ce este interlop (n.r. – Gheorghiță Mararu) pentru că dădea bani la oameni și le lua camără? Sunt procurori care dau bani”, a spus Șoric, într-o conferință de presă, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.
Presa locală a relata că șeful Inspectoratului de Poliție Județean Neamț ar fi chiar vecin cu familia Mararu, de la care a cumpărat terenul de casă. Totodată, presa locală a scris că soția lui Șoric, care este notar, ar fi parafat, în beneficiul unor presupuși membri ai lumii interlope.
Aurelian Șoric a negat orice legătură cu gruparea Mararu, spunând că informațiile în acest sens sunt răutăcioase.
Pe fondul scandalului de la Neamț, secretarul de stat Dan Fătuloiu i-a dat ultimatum ministrului Traian Igaș, cerându-i, în 16 noiembrie, să-l demită pe șeful Poliției Române, Petre Tobă.
În 19 noiembrie, Dan Fătuloiu a fost „momeala” unor mituitori, în schimbul unei mite în valoare de un milion de euro, secretarul de stat ar fi trebuit să rezolve 48 de dosare penale deschise pe numele omului de afaceri gălățean, Cătălin Chelu, și ai apropiaților acestuia. În urma unui flagrant delict, organizat după denunțurile lui Dan Fătuloiu și ale fiului acsetuia, Alexandru, procurorii anticorupție au reținut patru persoane, printre care și Chelu. Ulterior, cei patru au fost arestați.
Luni, Dan Fătuloiu a lansat o serie de acuzații la adresa unor colegi, ținta atacurilor sale fiind, însă, Petre Tobă.
Astfel, ministrul de Interne a anunțat marți înlocuirea din funcție a celor doi chestori.